Simon Baker - romantic pe ecran, romantic şi în viaţa reală

“If you're good to others, people will be good to you” - Guy Harrap (Simon Baker)

În aprilie 2013, fiind prezent la Berlin pentru a promova comedia cu elemente romantice "I Give It a Year", în care deţine un rol secundar cu destul de multă greutate în economia acţiunii, Simon Baker i-a acordat un interviu interesant jurnalistei Anne Facompré, interviu pe care aceasta a avut generozitatea de a-l publica pe blogul personal şi pe Twitter, astfel încât toţi fanii vorbitori de limbă engleză ai actorului australian să se poată bucura de el.

Anne Facompré: Ai devenit celebru mai cu seamă datorită activităţii tale din televiziune. Acum te întorci la film? 

Simon Baker: Nu am încetat niciodată cu adevărat să fac filme. Numai că tu m-ai remarcat mai mult în filme datorită succesului serialului TV. Dar ai dreptate, în mod evident "The Mentalist" s-a răspândit prin lume mai departe decât mi-aş fi putut imagina vreodată şi probabil mai mult decât majoritatea filmelor mele. În general, oamenii mă recunosc din "The Devil Wears Prada" sau din "L.A. Confidential", dar astea au fost cu mult timp în urmă. Cred că numai cinefilii ştiu mai multe despre filmele mai obscure pe care le-am realizat.

Anne Facompré: Eşti forţat să anulezi o mulţime de proiecte cinematografice din cauza serialului "The Mentalist"? Nu ţi se rupe sufletul?

Simon Baker: Nu mă afectează prea mult deoarece nici măcar nu mă uit la proiectele care nu se încadrează în perioada de timp pe care o am liberă. Aşa că nu ajung niciodată să mă îndrăgostesc de fată înainte de a trebui să mă despart de ea (râde). Este un fel de instinct de conservare. Însă "The Mentalist" este extraordinar de bun pentru mine atât din punct de vedere personal, cât şi din punct de vedere financiar. Acum partea interesantă şi spinoasă este cum să navighez printre oportunităţile ce se vor ivi după terminarea serialului.

Anne Facompré: Recent ţi-ai obţinut steaua pe Walk of Fame. Cum te-ai simţit?

Simon Baker: A fost ceva deosebit. Când m-au sunat şi mi-au spus, am fost un pic jenat fiindcă m-am gândit că nu o meritam pe deplin. Am doar 43 de ani şi consideram în sinea mea că această distincţie este pentru cineva care are o viaţă întreagă de muncă în spate. Dar mă înşelam. Bănuiesc că, din cauza faptului că nu mă simţeam cu adevărat demn de această distincţie, nu m-am gândit prea mult la ea înainte de a o primi. Însă după aceea, când a sosit momentul, în decursul ceremoniei propriu-zise, familia şi o mulţime de prieteni vechi şi foarte apropiaţi au fost acolo şi a fost un sentiment copleşitor şi foarte plăcut. Am putut să mă uit în jur la grupul de oameni prezenţi acolo şi am avut impresia că înţeleg istoria locului. Şi brusc am simţit că, deşi am numai 43 de ani şi practic această profesie doar de vreo 20 şi ceva de ani, sunt un soi de veteran acum. A fost un moment cu adevărat agreabil şi mi-a făcut plăcere să-l împărtăşesc cu copiii mei.

Anne Facompré: A existat vreo provocare în a interpreta acest tip atrăgător de care se îndrăgosteşte orice femeie în "I Give It a Year"? Vreau să spun că asta nu mai constituie o provocare pentru tine, nu-i aşa?

Simon Baker: Acum tu răspunzi la întrebări (râde). În ceea ce mă priveşte, provocarea constă în aşteptarea provocării. Mă face să mă simt un pic stânjenit şi să îmi conştientizez calităţile şi defectele, ceea ce nu vreau să fac. Ca actor, nu îmi doresc niciodată să conştientizez astfel de lucruri. Dar adevărul este că sunt o persoană ca oricare alta. Şi toţi oamenii au o multitudine de faţete şi o anumită complexitate, iar mie nu mi se vor oferi la infinit acele roluri. Un lucru pe care l-am învăţat de când am căpătat experienţă în această industrie este că, atunci când eram mai tânăr, mă luam mult mai în serios atât ca persoană, cât şi ca actor. În prezent, îmi iau munca foarte în serios, dar nu mă iau pe mine în serios. Sunt într-adevăr relaxat şi am scăpat de presiune luându-mă mult mai puţin în serios.

Anne Facompré: Eşti întotdeauna foarte bun când interpretezi genul acela de afemeiat bogat şi atrăgător. Nu ar fi plăcut ca măcar o dată să-l interpretezi pe perdantul fraier?

Simon Baker: Există alte roluri pe care le-am jucat şi care au fost ceva mai patetice sau marginale. O trăsătură a Hollywood-ului este aceea că este foarte dificil să convingi oamenii să îţi atribuie personaje foarte diferite de modul în care te percep ei pe tine. Este nevoie de un regizor foarte curajos pentru a-şi asuma riscul. După "The Devil Wears Prada", mi s-au oferit multe asemenea roluri. Ceea ce mi-a plăcut la "I Give It a Year" a fost faptul că acel personaj era, de fapt, un fraier. Era un fel de parodie subtilă a unui astfel de personaj. Pare un tip rafinat, însă în realitate ... Ceea ce vreau să spun este că, uitaţi-vă la secvenţa cu porumbeii, chiar este el atât de rafinat? Serios? Aşa că pentru mine a fost destul de captivant. În ceea ce mă priveşte, mi-am bătut joc un pic de astfel de personaje şi mi-am dorit să o fac deoarece chiar asta simt cu privire la ele. Astfel de tipi nu există cu adevărat. Trebuie să existe ceva în ei care să îi facă umani.

Anne Facompré: Ce îţi place la umorul britanic?

Simon Baker: Ceea ce îmi place la umorul britanic este echilibrul dintre a fi spontan şi a fi foarte sofisticat şi ascuţit câteodată, dar şi a fi complet prostesc. Poate fi foarte inteligent şi spiritual, în genul Oscar Wilde, iar două secunde mai târziu poate deveni complet grosolan.

Anne Facompré: Ai spune că astfel este şi propriul tău simţ al umorului?

Simon Baker: Ei bine, eu nu sunt atât de inteligent (râde).

Anne Facompré: Dar ţi se întâmplă vreodată în America să spui o glumă pe care nimeni nu o înţelege?

Simon Baker: Da, bineînţeles. Este unul dintre lucrurile interesante. Uneori, în America ... Vreau să spun că, din punctul meu de vedere, simţul englezesc al umorului şi simţul american al umorului tind să se apropie, dar încă există diferenţe. Însă tipul de umor al americanilor este interesant. Există o mulţime de comedii care se lansează acum şi care merg în acea direcţie. Cred că cel mai important lucru referitor la umorul american este că trebuie să fie ceva de genul "aceasta este o glumă", după care urmează gluma propriu-zisă. Ca şi cum ei ar trebui să explice că este vorba despre o poantă. În vreme ce simţul englezesc al umorului se manifestă pur şi simplu. Dacă nu înţelegi poanta, ei nu ţi-o vor explica, ci vor trece la următoarea glumă. Şi câteodată, chiar şi cu numeroasele comedii ale lui Judd Apatow ... Consider că el este foarte inteligent, însă abordezi filmul lui ştiind că este cu siguranţă o comedie. Ca şi cum ei ar vrea să sublinieze foarte clar acest aspect. Umorul american este un pic mai ludic. S-ar putea să fie influenţat de Saturday Night Live. Ceea ce înseamnă, în opinia mea, că nu poţi fi sigur de calitatea lui. Câteodată este amuzant, câteodată nu. Cred că umorul englezesc ţine mai mult de diferitele tipuri de personalitate.

Anne Facompré: Totuşi tu nu eşti englez, eşti australian.

Simon Baker: Da, noi suntem condamnaţii (râde). Suntem un fel de englezi, dar am fost alungaţi.


Anne Facompré: Rose Byrne este de asemenea australiancă. Vă cunoşteaţi?

Simon Baker: Da, mass-mediei îi face plăcere să întreţină această idee că toţii australienii de la Hollywood servesc masa de prânz împreună în fiecare zi. Un grătar sau ceva de genul acesta. Dar o ştiam pe Rose.

Anne Facompré: În film portretizezi un tip foarte romantic. Cum eşti tu în viaţa reală? Faci gesturi spontane pentru soţia ta?

Simon Baker: Nu îţi voi spune ce fac cu soţia mea (râde). Dar sunt în mod cert romantic. Dacă vrei să mă cataloghezi astfel, atunci da, sunt un romantic. Nu înseamnă neapărat că sunt romantic numai cu soţia mea. Oamenii pot deveni romanţioşi în legătură cu diferite aspecte. Lucrurile nu merg atât de departe şi nu sunt atât de absurde precum ceea ce se întâmplă în film. Dar ceea ce iubesc la acea secvenţă este că rezumă filmul în multe feluri. Este unul dintre cele mai oneste şi sincere momente, dar în acelaşi timp este şi unul dintre cele mai absurde şi ridicole momente.

Anne Facompré: Este foarte interesant că tu afirmi că eşti un tip romantic. Deoarece, în cultura noastră, uneori dispare oportunitatea de a fi romantic ca bărbat. Cât de important crezi că este romantismul într-o relaţie?

Simon Baker: Sunt de părere că este foarte important. Ştii, este o parte a procesului de curtare, a ritualului. Iar atunci când pronunţ cuvântul curtare, vreau să spun că aceasta nu ar trebui să înceteze după ce cucereşti fata. Sunt căsătorit de aproape 20 de ani şi încă simt uneori că este nevoie să îmi recuceresc soţia. Nu tot timpul. Dar consider că este o parte a acestui mic dans care se petrece. Curtarea trebuie să continue chiar şi atunci când ieşi în oraş la cină. Ceea ce este bine şi întreţine în mod cert focul pasiunii.

Anne Facompré: De la "The Mentalist" încoace, ai o bază destul de mare de fani. A făcut cineva vreodată un gest cu adevărat nebunesc? Care este cea mai trăznită experienţă pe care ai avut-o cu fanii?

Simon Baker: Ştii, mi se trimit scrisori haotice, iar oamenii îmi dăruiesc lucruri, tablouri şi tot soiul de obiecte ciudate.

Anne Facompré: Dar nimic nebunesc? Nimeni care să campeze în faţa casei tale?

Simon Baker: Nu, nu aş tolera aşa ceva (râde).

Anne Facompré: Îţi aminteşti să fi petrecut timp în compania actorului german Til Schweiger pe platourile de filmare de la "Judas Kiss"?

Simon Baker: Da, îmi amintesc. Nu îl văzusem de multă vreme şi într-o zi, în Malibu, el a oprit maşina Volkswagen şi mi s-a adresat: "Bună, îţi aminteşti de mine? Sunt Til Schweiger, tipul din Germania". Şi eu i-am răspuns: "Til, bineînţeles că îmi amintesc de tine". Nu îl întâlnisem de mult timp şi nu l-am revăzut de atunci. Dar acum nu locuieşte din nou în Germania?

Anne Facompré: Da, este un regizor de mare succes aici.

Simon Baker: Ştiu că, atunci când am lucrat împreună, el era un mare star în Germania şi mi-a arătat vreo două filme pe care le realizase. Dar a fost cu ceva vreme în urmă.

Anne Facompré: Îşi regizează propriile filme, iar tu ai regizat episoade din "The Mentalist". Este ceva ce ţi-ai dori să continui în viitor?

Simon Baker: Da, poate. De îndată ce scap de "The Mentalist". Când voi termina cu serialul, dar nu am nicio idee când se va întâmpla acest lucru. Poate un an, poate doi. Serialul îmi consumă atât de mult timp încât nu îmi îngăduie să fac nimic altceva. Dacă intenţionezi să regizezi un film, este nevoie să dedici un an acestui lucru. Dar o voi face. Chiar îmi face plăcere să regizez, la multe niveluri. Şi îmi provoacă bucurie să fiu actor şi regizor în acelaşi timp. Este un mic şi complicat joc al minţii să te afli de ambele părţi ale obiectivului camerei de filmat.

Anne Facompré: Dupa asta vei mai face vreodată televiziune? Fiindcă ai realizat "The Guardian" înainte şi nu se întâmplă prea des să obţii două roluri principale într-un show de televiziune.

Simon Baker: Nu, asta e adevărat. Şi, de asemenea, este greu de crezut că aş putea face vreodată un alt serial care să aibă la fel de mult succes precum "The Mentalist". Din această cauză, mi-e greu să-mi imaginez de ce aş vrea să o fac din nou. Îţi mănâncă timpul şi te privează de multe lucruri.

Anne Facompré: Când ai semnat pentru serial, te-ai gândit că ar putea avea atât de mult succes?

Simon Baker: Ştii, eşti încrezător, eşti întotdeauna optimist, dar nu poţi spune niciodată dinainte cum va merge. Dacă cineva ar putea cunoaşte reţeta exactă, toată lumea ar folosi-o. Este ca şi cum ai prinde fulgerul într-o sticlă, se întâmplă numai din joi în paşti. Cel mai important lucru este să nu crezi că succesul este garantat din start şi să te bucuri de el cât mai mult posibil. Deoarece, chiar dacă te consumă şi te extenuează, nu este ceva ce va dura la infinit. Va exista un moment în viaţa ta în care vei spune "WOW". Nu vreau să fiu niciodată persoana care moare crezând că a ratat o oportunitate. Acesta este modul în care abordez eu viaţa şi, pe măsură ce înaintez în vârstă, devine tot mai important pentru mine.

Anne Facompré: Personajul tău spune: "Tratează pe toată lumea aşa cum vrei tu să fii tratat". Este acesta motto-ul tău în viaţă?

Simon Baker: Absolut. Variaţiunile acestei expresii au fost întotdeauna un element-cheie pentru mine în procesul de maturizare. "Dacă eşti bun cu ceilalţi, oamenii vor fi buni cu tine".

Aţi fost vreodată tentaţi să intraţi în categoria fanilor care îi expediază lui Simon diverse cadouri, lucrate manual chiar de ei? Faza este că mulţi au făcut-o şi chiar au primit scrisori de mulţumire din partea actorului.

Sursă text:  http://www.annefacompre.com 

Surse imagini:  http://www.annefacompre.com
                           http://redblog-thementalist.blogspot.ro
                                             http://www.cinema.de
                           http://collider.com