The heart of my life, the life of my heart: I Give It a Year sau divorţul la limita amuzamentului

Guy, Chloe, Natasha şi Josh se plimbă prin Londra

"Bineînţeles că ne detestăm reciproc, dar ăsta-i mariajul. Îmbrăţişezi ura. Căsnicia înseamnă să trăieşti cu imperfecţiunile" - Naomi (Minnie Driver)

Dacă pornim de la premisa că o nuntă este un eveniment fericit în viaţa oricărui cuplu, iar un divorţ reprezintă un eveniment trist, care te va bântui ca o perpetuă recunoaştere a eşecului personal, atunci "I Give It a Year" dă o lovitură de graţie logicii pe care se întemeiază respectivul raţionament. Astfel, căsătoria directoarei de marketing Natasha Redfearn (Rose Byrne) cu scriitorul Joshua Moss (Rafe Spall) se încheie sub auspicii nefavorabile şi cu greu ar putea fi considerată o piatră solidă la temelia familiei nou create, în vreme ce despărţirea celor doi se transformă într-un prilej de bucurie, care ar trebui celebrat cu zâmbetul pe buze, nefiind altceva decât eliberarea din chingile unei căsnicii nepotrivite. Nori de furtună încep să se adune deasupra acestei uniuni damnate încă de la biserică, preotul fiind împiedicat de un acces de tuse să rostească cuvintele "Vă declar soţ şi soţie", iar deosebirile caracterologice dintre miri sunt atât de evidente pentru toţi cei prezenţi încât Naomi, sora îmbibată cu cinism a Natashei, afirmă cu francheţe că această căsnicie nu are şanse să reziste mai mult de un an.

Deşi au parte de momente de romantism ca la carte în cele şapte luni premergătoare căsătoriei, nelipsind focurile de artificii, săruturile în ploaie sau logodna în gondolă, pe canalele Veneţiei, iar nunta mai adaugă la lista de clişee lampioanele ridicate în văzduh şi o lună de miere în Maroc, Nat şi Josh rămân pe poziţii ireconciliabile, incapabili să se muleze unul pe nevoile celuilalt şi diferiţi ca uleiul şi apa. Tabieturile iritante ale lui Josh şi neglijenţa cu care acesta tratează măruntele îndatoriri gospodăreşti o scot din sărite pe Nat, o femeie de carieră energică şi ocupată, care nu concepe ideea că proaspătul soţ se simte confortabil în pielea lui şi se priveşte în oglindă fără remuşcări, deşi taie frunză la câini toată ziua, tolănit pe canapea şi vizionând soap opera.

Rigiditatea lui Nat contrastează cu relaxarea lui Josh, aşa că nu trec decât nouă luni până când cei doi ajung în cabinetul unui psihoterapeut (Olivia Colman), în speranţa că le va rezolva altcineva problemele pe care nu au curajul să le abordeze frontal. Dar atunci când specialistul care ar trebui să te ajute să-ţi pui ordine în viaţă este mai ţâcnit decât tine şi duce în spate povara unei căsnicii ratate, bălăcărindu-şi soţul la telefon ca la uşa cortului şi fiind un nesecat izvor de invective sau remarci inoportune, nu prea te simţi confortabil să-ţi pui secretele pe tavă. Sprijinul aşteptat nu vine nici din partea familiilor Redfearn şi Moss, părinţii Natashei detestându-l pe ginerele pe care nu îl consideră de nasul fiicei lor, mai ales după ce acesta pune fotografii pornografice într-o ramă digitală dăruită de ei. Cât despre părinţii lui Josh, aceştia sunt prea obsedaţi de propriile partide fierbinţi de sex pentru a băga de seamă lipsa de scântei din dormitorul tinerilor căsătoriţi, rutina instalându-se imediat ce acestora li s-a terminat luna de miere.

Impasul în care se zbat protagoniştii este adâncit de apariţia a doi parteneri perfecţi pentru fiecare dintre ei, Guy (Simon Baker) şi Chloe (Anna Faris) fiind exact ceea ce lipseşte din ecuaţie pentru ca ochii lui Nat şi Josh să strălucească din nou. Guy Harrap este un american atrăgător, dezinvolt şi elegant, pe deasupra burlac şi milionar în calitatea lui de moştenitor al unui imperiu al solvenţilor şi înălbitorilor, care nutreşte o pasiune secretă pentru Nat din prima clipă în care o vede. Asta chiar dacă parteneriatul lor începe cu stângul, Nat şi colegele ei de serviciu împroşcându-i cu sarcasm pe yankeii zgârciţi şi lipsiţi de bun gust, fără să ştie că noul client se află în acelaşi restaurant şi le ascultă involuntar conversaţia. Din acest motiv, primul contact faţă în faţă din biroul Natashei este savuros, Guy intrând cu naturaleţe în pielea americanului văzut prin ochii critici ai englezilor, însuşindu-şi fără afectare tipologia şi stereotipiile de limbaj gen Austin Powers pe care femeile din Anglia îşi imaginează că le-ar avea un yankeu autentic şi mimând lipsa de inteligenţă şi cultură.

Guy aude remarcile maliţioase ale colegelor de serviciu ale Natashei

Spre deosebire de Anna Faris şi Rafe Spall, care au ghinionul de a fi implicaţi în faze hilare ce frizează vulgaritatea, cum ar fi un ménage à trois sau o vizită la un magazin de lenjerie intimă, Simon Baker are ocazia de a-şi proba calităţile de actor de comedie numai prin intermediul umorului de limbaj, replicile lui fiind de multe ori cireaşa de pe tort în scenariul semnat de către Dan Mazer, colaboratorul lui Sacha Baron Cohen la controversatele producţii "Borat", "Bruno" şi "Ali G". Ironia şi autoironia lui Guy sunt subtile, iar glumele pe care acesta le presară din când în când pentru a condimenta conversaţia merg drept la ţintă, fără a aluneca niciun moment în ridicol. Practic, umorul lui fin este din altă categorie valorică decât umorul infantil al lui Josh, ceea ce îl face pe Guy să fie pe aceeaşi lungime de undă cu Nat, într-un mod natural în care scriitorul lipsit de inspiraţie nu a fost niciodată cu propria nevastă.

Stilat şi educat la Oxford, având cunoştinţe aprofundate de marketing şi economie, dar în acelaşi timp câştigând afecţiunea angajaţilor din fabrica lui de solvenţi prin generozitate şi corectitudine, Guy este idealul masculin pentru Nat şi pentru prietenele de la birou ale acesteia, care sunt scurtcircuitate de fiori şi nu se pot abţine să saliveze ori de câte ori intră el pe uşă.

Ascunzându-şi verigheta pentru a flirta discret cu Guy Harrap şi a-l convinge să perfecteze contractul cu firma ei, Nat are nevoie de o doză mare de autocontrol pentru a nu fi luată de valul pasiunii pe care o resimte faţă de bărbatul cu voce ademenitoare, care o îmbie la o aventură toridă. Tentativele americanului de a o atrage pe Nat în patul lui sunt refuzate cu o constanţă înnebunitoare, iar întâlnirea de afaceri din camera de consiliu a hotelului se dovedeşte a fi o premeditată întâlnire romantică cu şampanie în frapieră, porumbei albi, stridii afrodiziace şi un violonist care le cântă îndrăgostiţilor la ureche. Desigur că porumbelul pe care ventilatorul din tavan îl cam jumuleşte de fulgi nu intra în planurile lui Guy de a o seduce pe Natasha!

Guy o seduce pe Natasha cu porumbei, stridii şi cântec de vioară

Comparaţia pe care o face Nat între potenţialul amant şi soţ nu este deloc în avantajul celui din urmă şi vorbeşte de la sine despre monotonia în care s-a îngropat mariajul ei, femeia afirmând că Josh este ca un Volvo, iar Guy este ca un Ferrari şi sugerând că numai prudenţa şi nevoia de siguranţă o determină să rămână la volanul unui Volvo.

Secvenţa în care Josh, Chloe, Nat şi Guy se ciocnesc unii de alţii în faţa unui restaurant denumit sugestiv Spice of Life, după ce primii tocmai s-au sărutat într-o cabină de probă, iar ultimii şi-au făcut declaraţii de dragoste într-un hotel, evidenţiază faptul că un banal schimb de parteneri, oricât ar părea de imoral în condiţiile în care mariajul cu dureri de cap şi psihoterapie nu a aniversat nici măcar primul anişor, ar rezolva toate problemele celor patru. Chloe şi Josh au format un cuplu în trecut, dar s-au separat atunci când ea a plecat ca voluntar în Sudan şi a uitat să se mai întoarcă acasă vreme de 4 ani, sentimentele ce i-au legat atunci aşteaptând să găsească un canal spre a reizbucni la suprafaţă.

În plus, Chloe împărtăşeşte cu Josh acelaşi gen de umor direct şi aceleaşi plăceri simple precum o cană de ceai cu lapte băută în pat după sex. Chloe are un suflet de aur, însă nu pune deloc preţ pe bunurile materiale şi se îmbracă precum o gospodină şleampătă şi demodată, în garderoba ei părând să existe numai un cardigan tricotat, o rochie înflorată, o geacă din piele, o pereche de balerini şi una de cizmuliţe, pijamale şi un halat de baie. La polul opus se află Nat, o femeie sofisticată care nu renunţă la pantofii cu toc nici măcar atunci când aleargă pe stradă şi care are gusturi vestimentare impecabile, fiind scoasă ca din cutie şi când participă la petreceri fastuoase, şi când joacă biliard într-un club.

Chloe şi Guy sunt îndrăgostiţi de Josh şi respectiv Natasha

În pofida glumelor fără perdea pe care le face Danny (Stephen Merchant), cel mai bun prieten şi cavalerul de onoare al lui Josh, Minnie Driver este de departe sarea şi piperul filmului, făcând o radiografie caustică a traiului în doi şi neirosind niciun prilej de a mătura pe jos cu soţul ei (Jason Flemyng) ori de câte ori apare pe ecran. Relaţia lui Naomi cu Hugh a atins punctul cel mai de jos şi este evident că cei doi soţi nu vor ieşi niciodată din această Groapă a Marianelor fiindcă pur şi simplu nu sunt dispuşi să admită că au făcut o alegere greşită şi preferă să continue şarada compromisurilor. De ce să încerci să fii fericit alături de o altă persoană, cu care chiar ai afinităţi, dacă poţi să îţi torturezi la nesfârşit partenerul, să îl tachinezi fără milă şi să îi faci viaţa un calvar? Cam aşa se rezumă filozofia de viaţă a surorii lui Nat.

Lăsând deoparte finalul plat al acestei anti-comedii romantice şi pe cele două perechi recompuse care se sărută pe peronul unei gări, merită atenţie scena în care Josh decide să ia taurul de coarne şi să pună punct unei căsătorii care a luat-o cu viteză la vale şi care riscă să se transforme într-o imitaţie ieftină a mariajului cumnaţilor Naomi şi Hugh. În loc de "Will you marry me?" avem un "Will you divorce me?" şi un "We have the rest of our life not to be together" şi care credeţi că este reacţia tinerei căreia i se oferă o cale onorabilă de ieşire dintr-o relaţie care nu o satisface şi care reprezintă un veşnic prilej de frustrare pentru ea? Entuziasm şi uşurare bineînţeles, aşa că Nat nu întârzie să-i mulţumească lui Josh că a cruţat-o de corvoada asumării responsabilităţii pentru dinamitarea acestei căsnicii fără happy end, alergând fără întârziere în braţele şarmantului american şi fiind dispusă să îi cedeze soţului maşina numai să iasă cu maximă viteză din viaţa ei.

Decât să se certe zi după zi şi să acumuleze energii negative pentru un colac de WC ridicat sau pentru un coş de gunoi înfundat până la refuz, pe care un soţ leneş ca Josh refuză să îl arunce la ghenă, nu mai bine alege Nat un bogătaş cu zulufi blonzi, ochi albaştri (sau verzi), surâs perfect şi voce soft, care se nimereşte să fie şi romantic şi care o copleşeşte cu duzini de trandafiri roşii şi mici gesturi de afecţiune ce ar înmuia genunchii oricărei femei? Deşi se joacă cu focul şi sunt tot timpul pe punctul de a ceda tentaţiilor adulterine, Nat, Guy, Josh şi Chloe nu decad din graţiile spectatorilor, fiind mai degrabă agreabili decât detestabili, talentul actorilor principali contribuind din plin la conturarea unor personaje pe placul publicului.

Sursă material video: http://www.youtube.com

Concluzie: "I Give It a Year" este o comedie cu elemente romantice, iar nu o comedie romantică tipică, care nu duce lipsă de umor ireverenţios şi de poante porcoase despre sex, dar nici de dialoguri haioase şi inteligente, ce vor smulge zâmbete chiar şi celor mai exigenţi amatori de distracţie. Simon este delicios şi cuceritor ca de obicei, iar echipa de machiaj a făcut o treabă grozavă fiindcă mai bine decât în acest film nu a arătat australianul nostru favorit niciodată. Iar mie mi-a plăcut şi melodia "Never Knew Love Like This Before" a lui Jessie Ware, cu care începe şi cu care se termină "I Give It a Year".

Enjoy!