Monday, September 30, 2013

0
Sep 2013 30

În sezonul 6, The Mentalist promite o nouă intrigă şi acelaşi ton ludic

Posted in , , ,


La ore mici ale dimineţii, în maşina care mă duce departe de Bucureşti, gândurile mele zboară spre Los Angeles şi spre norocoşii nord-americani care urmăresc chiar în acel moment pe canalul CBS "The Desert Rose", episodul ce dă startul sezonului 6 din "The Mentalist". Din cauza unei conexiuni intermitente la internet şi din cauză că nu locuiesc în ţara potrivită, Patrick Jane s-a întors la compatrioţii lui mai devreme decât la mine, aşa că dorul meu mai are de aşteptat câteva ore până când va fi stins de prezenţa personajului atât de îndrăgit. Călătoria prin Moldova şi Ardeal mă împiedică să mă aşez în faţa laptopului pentru a viziona serialul şi pentru a scrie recenzia episodului lansat pe data de 29 septembrie, însă promit să mă revanşez la întoarcere cu cele mai incitante subiecte referitoare la show-ul de televiziune "În mintea criminalului" şi la actorul Simon Baker. 

Întrucât am lucrat înainte de plecarea hai-hui prin România la un interviu de grup acordat de către producătorul executiv Bruno Heller şi de către actorii Robin Tunney şi Simon Baker jurnaliştilor de la xfinity TV, profit de ocazie pentru a publica acum materialul din care aflăm cum va afecta clasarea cazului Red John relaţia dintre partenerii Patrick Jane şi Teresa Lisbon, ce finalitate va avea idila lui Wayne Rigsby cu Grace Van Pelt, cum se vor integra în poveste noile personaje Kim Fischer şi Dennis Abbott şi care a fost reacţia lui Simon Baker când i-a fost devoalat numele real al asasinului care se ascunde în spatele acelui smiley zeflemitor.

"Dacă urmăriţi vânarea lui Red John, atunci trebuie să vizionaţi fiecare episod chiar de la debutul sezonului. Puteţi pierde unul şi totuşi să înţelegeţi acţiunea, dar fiecare episod are continuitate. Sunt dezvăluite indicii. Se produc revelaţii. Unele semnificative", astfel îşi prezintă marfa Bruno Heller, ştiind că indiferent ce gogoşi ne-ar vinde, noi, fanii înrăiţi ai mentalistului creionat pe hârtie de pixul lui, am continua să râdem şi să lăcrimăm o dată cu personajul care rămâne fascinant şi când înoată în ape tulburi, şi când pluteşte pe ape limpezi.   

Patrick Jane, Brett Partridge şi Teresa Lisbon pe plajă

xfinity TV:  Umbă vorba că vom afla identitatea lui Red John în luna noiembrie. Ce se va întâmpla atunci?

Bruno Heller: Jane este un bărbat aflat de foarte mulţi ani într-o misiune de căutare. De îndată ce obţii ceea ce inima ta a dorit în tot acest timp, cum te schimbă acest lucru? Cum îţi construieşti o nouă viaţă? În toţi aceşti ani, Jane s-a gândit probabil în străfundurile minţii lui: Când asta se va termina, voi face cutare lucru. Dar viaţa îţi oferă surprize, iar ceea ce crezi că vrei să faci atunci când existenţa ta se va schimba nu corespunde neapărat cu ceea ce descoperi că vrei să faci în momentul în care acel eveniment chiar se produce.

xfinity TV: Dacă şi când Red John va fi capturat şi / sau omorât, cum va evolua relaţia lui Jane cu Lisbon?

Bruno Heller: Relaţia lor s-a născut într-o perioadă de criză. Asta înseamnă că este dificil pentru oricare dintre ei să-şi imagineze cum ar putea fi şi cum va fi relaţia lor după respectivul eveniment, în perioada de acalmie ce urmează după furtună. Cred că amândoi vor începe să se gândească unul la altul în moduri în care nu au făcut-o niciodată până acum. Ce înseamnă unul pentru altul pe plan personal, dat fiind faptul că au avut întotdeauna această misiune şi acum misiunea lor s-a încheiat? Aşa că, după aceea, îşi vor permite luxul de a se gândi unul la altul ca oameni, ca bărbat şi femeie. Nu vreau să folosesc cuvântul dragoste fiindcă implică romantism, dar există multă iubire între ei. Acum ei trebuie să afle ce fel de iubire este aceasta.


xfinity TV: Aşadar am văzut o fotografie de nuntă cu Wayne Rigsby şi Grace Van Pelt. Nunta va avea loc efectiv?

Bruno Heller: Nunta va decurge fără niciun impediment. Respectiva parte a episodului este pur şi simplu o încununare fericită a unei poveşti de dragoste care trebuia consumată. Nu întreg episodul este consacrat nunţii. Este vorba şi despre o crimă. În ceea ce priveşte acea poveste, este un final romantic frumos. Nu de dragul poveştii, ci de dragul fanilor celor doi, care vor să-i vadă căsătoriţi.


xfinity TV: De aceea se zvoneşte că Owain Yeoman şi Amanda Righetti părăsesc serialul?

Bruno Heller: Ceea ce pot spune despre respectivul subiect este că, în acest sezon, se petrec schimbări majore în CBI şi în vieţile personale ale membrilor întregii echipe deoarece vânarea lui Red John atinge punctul culminant. Mizele se schimbă, circumstanţele se schimbă. Similar cu relaţia dintre Lisbon şi Jane, CBI-ul şi toţi indivizii implicaţi în poveste sunt aruncaţi în haos, aşa că Rigsby, Van Pelt şi Cho sunt forţaţi să găsească noi modalităţi de a supravieţui.

Sursă material video: http://robingreenshades.blogspot.ro
Thanks to Maria Novella for this video!

xfinity TV: Ce ne puteţi dezvălui despre noile personaje, Kim Fischer şi Dennis Abbott, care vor fi interpretate de Emily Swallow şi respectiv Rockmond Dunbar?

Bruno Heller: Voi spune că Dunbar şi Swallow intră în scenă şi, metaforic vorbind, pun lupul de pază la oi, le fac o ofertă pe care ei nu o pot refuza, îi ţintuiesc cu spatele la zid. Ei vor fi un catalizator foarte important al schimbării care urmează să se întâmple.

Robin Tunney: Consider că, într-un fel, este o mişcare foarte curajoasă pentru un astfel de show de televiziune deoarece, adeseori, oamenii îl vizionează tocmai pentru că personajele nu se schimbă niciodată. Ei ştiu la ce să se aştepte din partea serialului lor preferat şi ştiu că vor avea parte de o crimă care va fi soluţionată în 44 de minute. Serialul nostru este difuzat de ceva vreme şi cred că mulţi oameni se simt confortabil când primesc asta. Noi vrem să luptăm cu această rutină şi să realizăm un alt gen de show. Suntem implicaţi cu toţii în acest serial de 6 ani şi dorim să îl continuăm într-o manieră diferită.


xfinity TV: De îndată ce povestea lui Red John se va încheia, va exista o nouă intrigă majoră?

Bruno Heller: Da, va exista. Noua poveste va fi personală. Şi cazul Red John este personal, însă el este un individ care nu poate fi atins deoarece pe el îl cauţi. Jane este blocat în sensul că este obsedat de cineva cu care nu se poate răfui. Aşa că, atunci când vom trece mai departe, confruntările personale din serial vor fi tensionate şi mult mai directe fiindcă nu va fi vorba despre un criminal în serie misterios, pe care nu îl poţi înhăţa.


xfinity TV: Serialul va avea un nou ton?

Bruno Heller: În afară de personaje, ceea ce vom face cu serialul este să-i sporim intensitatea şi anvergura, să-i extindem orizontul şi să oferim publicului aceleaşi satisfacţii, acelaşi amuzament şi acelaşi mister pe care serialul este clădit, adăugând însă noi arome şi, în esenţă, noi înfăţişări.

Simon Baker: În ceea ce priveşte latura distractivă şi ludică a serialului, nu cred că vom pierde acel ton. Consider că tonul show-ului va fi acelaşi de până acum. Ceea ce am făcut cu destul succes a fost să dezvoltăm gesturi stereotipe şi chestii legate de relaţii. De-a lungul timpului, publicul a rezonat cu asta. Suntem încrezători că vom reuşi să aducem înapoi acele stereotipii de comportament, să ne descotorosim de unele dintre ele şi să dezvoltăm ceva nou cu personajele existente. Nu renunţăm la serial, ci îi deschidem un nou teritoriu pe care să pătrundă.

Sursă material video:  http://www.youtube.com/
Thanks to Evgeniy Rudnev for this video!


xfinity TV: Care a fost reacţia ta când ai aflat cine este Red John?

Simon Baker: Este dificil pentru mine să răspund la această întrebare întrucât m-am gândit la asta cel puţin un an. Sunt obsedat de ideea ce se întâmplă cu o persoană care îşi fixează o ţintă ce devine menirea sa, coloana vertebrală a vieţii sale şi motorul acţiunilor sale atunci când atinge brusc acea ţintă. Nu m-am concentrat neapărat pe identitatea lui Red John. Bineînţeles că mă gândesc la cine este Red John, însă, din punctul meu de vedere, Red John este bestia din interiorul minţii lui Patrick Jane.

xfinity TV: Unde locuieşte Jane de fapt? Deţine casa la care nu merge, doarme multe nopţi pe canapea, dar unde îşi face un duş?

Simon Baker: O dată m-am aflat într-o cameră de hotel. De fapt, în scenariu era vorba de o casă, dar eu am spus: Nu. El este un nomad. De când soţia şi fiica i-au fost ucise, el este mereu în tranzit. Viaţa pe care o avea s-a terminat şi viaţa lui actuală a devenit complet diferită.


Sursă text: http://xfinity.comcast.net

Surse imagini: http://holobe.tumblr.com
                          http://www.tvequals.com



0 comments: