Sinucidere cu drone şi o crimă marca "Se7en" în "Black-Winged Redbird"

Ştiind că Robin Tunney nu este în pericol să fie exclusă din distribuţia serialului "The Mentalist" în prima jumătate a sezonului 6, nu am avut deloc emoţii în săptămâna care s-a scurs între episoadele "The Desert Rose" şi "Black-Winged Redbird", şansele ca Teresa Lisbon să fie spintecată de cuţitul lui Red John tinzând spre zero. Ceea ce nu înseamnă că nu muream de curiozitate să aflu dacă Lisbon va fi salvată de Jane ori va fi pur şi simplu cruţată de Red John, al cărui comportament bizar mă pune uneori în încurcătură, gesturile lui de violenţă extremă, specifice unui sociopat, alternând cu gesturi inexplicabile de mărinimie, care au cu siguranţă o motivaţie ascunsă. 

Dacă prin sezonul 4 cerea imperios să i se aducă drept ofrandă capul Teresei Lisbon, ce l-a determinat pe Red John să nu reteze gâtul partenerei lui Jane în momentul în care aceasta a zăcut în stare de inconştienţă pe podeaua casei părăsite în care el însuşi o ademenise, mai ales că asasinul cu sclipiri de geniu şi cu un insaţiabil apetit pentru jocuri complicate ale minţii şi-a făcut un obicei din a smulge de lângă rival, asemenea unui amant gelos şi trădat, toate femeile care reuşesc să atingă o coardă sensibilă în inima consultantului CBI? 

S-a pus întrebarea dacă nu cumva Red John a fost împiedicat să-şi desăvârşească opera diabolică de către poliţiştii chemaţi de Lisbon la respectiva locaţie, însă înclin să cred că Patrick Jane este mai aproape de adevăr când presupune că asasinul a vrut să-i transmită lui un mesaj prin intermediul acelui smiley pictat pe faţa Teresei cu sângele lui Brett Partridge, sporind totodată intensitatea jocului prin schimbarea regulilor şi ridicarea mizei.

Jane şi Red John sunt doi competitori de valoare egală, cu chipuri de sfinx imposibil de citit, care s-au aşezat la aceeaşi masă de poker şi s-au prins într-o partidă tensionată ce nu poate avea decât un câştigător. Nu se joacă însă nici pe beţe de chibrit, nici pe jetoane ce pot fi transformate în teancuri de bancnote, ci pe vieţile şi sănătatea psihică a femeilor pe care detectivul le iubeşte sau cărora le este recunoscător. Dar cine joacă la cacealma şi cine are în mână chinta royală?

Red John a presărat în urma lui cadavrele mutilate ale lui Charlotte Anne, Angela Ruskin şi Sophie Miller, fiica, soţia şi respectiv psihiatra lui Patrick Jane, dar nu s-a atins de niciun fir de păr din capul Kristinei Frye sau al Teresei Lisbon, spiritista pe care Jane a invitat-o la o întâlnire romantică şi respectiv şefa lui din CBI, criminalul manifestând de asemenea blândeţe în relaţia lui cu oarba Rosalind Harker. De unde putem trage concluzia că, exact aşa cum Patrick Jane este capabil deopotrivă de generozitate şi egocentrism, având o latură luminoasă şi o latură întunecată, şi Red John are scurte momente când bestia din el lasă locul unei fiinţe umane cu reacţii normale, dominându-şi instinctul de a ucide şi protejându-le pe femeile pe care le simpatizează. 

Scenariştii vor să credem că Raymond Haffner, fostul agent CBI care şi-a deschis o afacere pe cont propriu şi este un adept al dubiosului cult Visualize, este un suspect viabil în cazul Red John, după ce medicul legist Brett Partridge a ieşit din scenă într-un sac din plastic. Haffner o vizitează pe Lisbon la spital, fiind trimis de Bret Stiles să încerce marea cu degetul şi să afle cât de mult s-a apropiat Jane de soluţionarea dosarului Red John, însă pretinde că o place sincer pe Teresa şi că este îngrijorat cu privire la trauma emoţională prin care tocmai a trecut ea.

Deşi Ray este curtenitor şi amabil, Teresa nu se simte deloc confortabil în prezenţa lui, mai ales că s-a trezit scăldată în sudori reci dintr-un coşmar în care Cho, Rigsby, Van Pelt şi Jane zăceau morţi pe podeaua biroului, iar Gale Bertram, Reede Smith şi Raymond Haffner desenau simbolurile lui Red John pe ferestre, îşi ştergeau cuţitele de sânge sau încercau să-i taie ei beregata.

Dacă admitem că gestul de clemenţă făcut de Red John în cazul Teresei Lisbon se explică prin simpatia pe care asasinul o simte faţă de agenta CBI, atunci da, Ray Haffner pare al naibii de vinovat fiindcă a lăsat dintotdeauna impresia că are o slăbiciune faţă de partenera lui Jane, căreia i-a propus la un moment dat să renunţe la slujba ei prost plătită şi să facă afaceri profitabile împreună cu el, sub umbrela Visualize. Dar să nu uităm că nici Bob Kirkland nu este complet insensibil la farmecul Teresei Lisbon, pe care a invitat-o la o cafea în oraş şi a încercat să o tragă de limbă cu privire la evoluţia cazului Red John. 

Îmi doream să studiez reacţia pe care o va avea Patrick în clipa în care o va găsi pe Teresa, dar nu mi s-a dat această satisfacţie, reîntâlnirea celor doi petrecându-se în spatele ochiului iscoditor al camerei de filmat, însă îl vedem pe Jane agitat şi tulburat, ştergând cu blândeţe, cu propria batistă, acel smiley însângerat de pe chipul partenerei lui. Mai târziu, în salonul de spital, Patrick mângâie uşor părul şi umărul Teresei şi o asigură că este în siguranţă, cuvinte pe care obişnuia să i le spună şi lui Charlotte Anne cu zece ani în urmă, înainte de tragedie.

Jane refuză să creadă că asasinul nevestei şi fetei lui ar avea puteri paranormale, dar nu îi dă pace întrebarea cum de a avut acces Red John în cotloanele minţii sale şi cum de a ucis-o tocmai pe Eileen Turner, amintirea fericită din trecutul lui. Singura breşă în sistemul lui de securitate este reprezentată de cele 6 luni în care a fost internat într-un ospiciu şi îndopat cu medicamente antidepresive care îl menţineau într-o stare semivegetativă, iar Jane se teme că i-a făcut  Sophiei Miller confesiuni pe care nu şi le aminteşte şi care au fost exploatate ulterior de către Red John în beneficiul lui. 

Când Jane i-a telefonat frumoasei blonde şi a vorbit cu mesageria vocală, am sperat că între fostul pacient şi psihiatră se vor isca scântei cu iz romantic precum în episodul "Red Brick and Ivy" din sezonul 1 fiindcă au existat acolo sentimente de afecţiune şi gratitudine ce se puteau concretiza în mai mult decât un sărut pe obraz, un schimb de priviri intense şi o atingere pe braţ. Am fost nu numai dezamăgită, ci de-a dreptul tristă atunci când Jane a găsit capul retezat al Sophiei în cuptorul din bucătăria acesteia, cu complimentele lui Red John scrise citeţ pe un bileţel lipit pe uşa frigiderului.

 Sursă material video:  http://www.youtube.com

O fi vizionat Red John thrillerul "Se7en" al regizorului David Fincher şi s-o fi inspirat de la Kevin Spacey în comiterea acestei fapte abominabile? În tot cazul, o altă femeie specială din viaţa lui Patrick Jane a luat drumul cimitirului, consultantul CBI fiind însă atât de încrâncenat de când confruntarea cu duşmanul lui numărul 1 a intrat în linie dreaptă încât nu lasă impresia că ar mai suferi după cineva sau că i-ar mai păsa de victimele colaterale. 

Moartea Sophiei Miller nu este zadarnică, iar Jane intră în posesia unor informaţii ce îi conferă pentru prima oară un avantaj în lupta cu Red John deoarece acesta din urmă a călcat pragul cabinetului în urmă cu 5 luni şi jumătate sub numele fals Jay Roth şi a făcut o şedinţă de terapie cu psihiatra, cu scopul de a fura dosarul lui Patrick Jane, iar Sophie a păstrat datele confidenţiale nu într-un fişet, ci pe un dictafon. 

Insignifiantele detalii pe care le cunoşteam până acum despre Red John de la fosta lui amantă Rosalind Harker sunt dublate de opiniile avizate ale Sophiei Miller, care îl caracterizează drept un bărbat de vârstă medie, curtenitor, calm, persuasiv, stăpân pe sine, cu o personalitate narcisistă şi cu ceva înşelător şi întunecat înlăuntrul lui. Un bărbat sănătos, fără antecedente cunoscute de boli psihice, cu o poziţie bună în societate, care nu are familie, dar are mulţi prieteni ce îi oferă companie şi suport emoţional, care este nesincer când pretinde că gestionează bine conflictele şi adversitatea şi care suferă de acrofobie severă instalată recent (teamă de înălţimi).

Şi ... un bărbat care ştie să fluiere excelent. Acest ultim amănunt pare complet aiurit, însă a avut grijă scenaristul Tom Szentgyorgyi ca atât Ray Haffner, cât şi Reede Smith sau şeriful Thomas McAllister să fie surprinşi fluierând, în diverse situaţii, în episodul "Black-Winged Redbird", că să nu-i putem elimina pe niciunul de pe lista de suspecţi.

 Sursă material video:  http://www.youtube.com

McAllister şi Smith sunt convocaţi de Bertram la o şedinţă secretă pe care Jane o întrerupe intempestiv, însă în lumina declaraţiilor făcute de Bruno Heller sunt convinsă că întrevederea lor are mai degrabă lăgătură cu vreo afacere de corupţie derulată între CBI, FBI şi poliţia din Napa County decât cu Red John. Oricum, Patrick Jane este savuros atunci când strecoară şopârle pentru a testa reacţia suspecţilor şi pentru a-i constrânge să se trădeze, de data aceasta pretinzând că a strâns laţul în jurul lui Red John şi că asasinul a comis o eroare teribilă.

Reede Smith este singurul care pică în capcană şi întreabă despre ce greşeală este vorba, iar după plecarea lui Jane, tot el îl chestionează pe Bertram cu privire la cât de multe informaţii ştie consultantul şi îi atrage atenţia directorului CBI că este misiunea lui să îşi ţină angajaţii sub control şi să rezolve problema.

Ritmul alert în care se derulează evenimentele ce vor conduce la îngenuncherea lui Red John nu ne permite nici măcar să respirăm, însă am sentimentul că am apăsat un buton al DVD player-ului şi totul merge pe repede înainte, apropiindu-ne cu o viteză ameţitoare nu numai de finalul incitantei poveşti a lui Red John, dar şi de finalul serialului. Chiar şi cazul pe care Cho, Rigsby şi Jane l-au abordat în episodul "Black-Winged Redbird" a fost original şi cu un deznodământ inedit deoarece nu se întâmplă prea des ca echipa CBI să se confrunte cu o sinucidere în loc de o crimă.

Victima este Titus Stone, un genial şi excentric designer de drone de la compania Modern Aerodynamics, care este pasionat de jocuri video şi filme regizate de Akira Kurosawa şi decide să-şi spele onoarea pătată în stilul samurailor. Nu vă gândiţi însă la seppuku şi katana, ritualul sinucigaş şi respectiv sabia samurailor, ci la aparate de zbor ghidate de la distanţă şi maşini care explodează pe şosea. Şi, bineînţeles, la un Patrick Jane care nu are nevoie să ştie decât ce a consumat victima la ultima cină pe care a servit-o la restaurant pentru a clasa cazul şi a-l expedia la arhivă în doi timpi şi trei mişcări.    


Surse imagini:  http://www.cbs.com
                           http://robintunneyweb.net