Obsesii distructive, gemeni malefici şi organizaţii secrete în "Red Listed"

Sunt în total dezacord cu persoanele care îşi varsă frustrările pe diverse site-uri, bloguri sau pagini de Facebook, lamentându-se că povestea lui Red John le-a pus răbdarea la încercare şi i-a plictisit în atât de mare măsură încât şi-au pierdut interesul de a viziona sezonul 6 din "The Mentalist". În viziunea mea, oricât de palpitante ar fi crimele investigate de CBI, oricât de dulci ar fi dezmierdările dintre Rigsby şi Van Pelt, oricât de promiţător ar fi flirtul lui Jane cu Lisbon, oricât de inedite ar fi trucurile mentalistului şi oricât de caustice ar fi replicile acestuia, coloana vertebrală a serialului este reprezentată de cazul Red John şi de codependenţa dintre victimă şi criminal fiindcă Patrick Jane, aşa cum a punctat agentul Sam Bosco în sezonul 2, este o victimă colaterală a lui Red John. 

Nu am rămas loială acestui show de televiziune doar datorită ochilor frumoşi ai lui Simon Baker, ci şi datorită fascinaţiei pe care o exercită asupra mea duelul celor două minţi remarcabile, aşa că mie îmi creează disconfort şi angoasă apropiatul triumf al lui Jane asupra rivalului fiindcă, oricât ar părea de bizar, Red John este singurul personaj capabil să sară peste ştacheta pe care scenariştii au ridicat-o atât de sus când l-au creionat pe Patrick Jane. Nu am habar ce vor simţi alţii în momentul în care Red John va zăcea la picioarele lui Jane, dar sunt convinsă că propria-mi privire va fi străbătută de o undă de tristeţe şi regret din cauza încheierii unui capitol care m-a ţinut lipită de ecranul laptopului, mergând la culcare la ore mici ale dimineţii, după ce urmărisem la foc continuu câte zece episoade, doar pentru ca eroii din "The Mentalist" să-mi bântuie visurile. La propriu, nu la figurat!

 Sursă material video:  https://www.youtube.com

Fără a contesta valoarea episoadelor "The Desert Rose" şi "Wedding in Red", admit că "Black-Winged Redbird" a fost preferatul meu în acest debut de sezon, însă aşteptam ca pe un cireş copt episodul "Red Listed" datorită prezenţei lui Kevin Corrigan pe generic şi datorită reintrării în joc a lui Robert Kirkland, cel care mi se părea potrivit în rolul lui Red John din multiple motive, dar care îmi inspira o ilogică simpatie, ceea ce mă determina să-l vreau exclus de pe lista suspecţilor, chiar dacă teoria mea legată de identitatea criminalului în serie era astfel compromisă. 

Deşi nu trecuse decât un an de la moartea soţiei şi fiicei lui Jane, iar acesta abia primise legitimaţia de consultant de la directorul CBI Virgil Minelli, Bob Kirkland vădea deja un interes personal faţă de fostul medium şi solicita informaţii confidenţiale din dosarul acestuia de la Alexa Schultz, directoarea FBI-ului. Îmi amintesc secvenţa în care Kirkland şi Jane se intersectează pe coridoarele CBI-ului şi sunt pe punctul de a se ciocni unul de altul la ieşirea din biroul lui Lisbon, agentul de la Apărarea Naţională adresându-i-se consultantului cu apelativul "Mister Jane" şi recunoscând că îl cunoaşte, deşi nu au fost niciodată prezentaţi oficial, ceea ce provoacă o reacţie de surpriză şi un zâmbet sceptic din partea lui Patrick Jane.

Explicaţia dilemelor care ne-au frământat în sezonul 5 nu este atât de simplă pe cât am anticipat, Kirkland fiind implicat până peste urechi în cazul Red John, dar nu în maniera în care am presupus noi. Kirkland nu are pe conştiinţă mai mult de 30 de femei violate şi ciopârţite, dar nici nu-i fâlfâie vreo pereche de aripi angelice pe umeri, obsesia lui de a se răzbuna pe Red John dovedindu-se a fi comparabilă cu cea a lui Jane, amândoi fiind sclavii zeiţei Nemesis, dar abordând problema comună din unghiuri diferite.

Jane dă glas unor opinii neortodoxe când vine vorba despre justiţie şi dreptate, rămânând consecvent deciziei de a-l ucide cu mâna lui pe Red John fiindcă i se pare firesc să nu întoarcă şi celălalt obraz atunci când este pălmuit, ci să-l facă knockout pe adversarul care i-a aplicat o lovitură sub centură. Căile alese de Jane pentru a-şi concretiza planurile sunt sinuoase, însă el nu-şi pătează mâinile cu sânge decât în situaţia în care viaţa Teresei Lisbon atârnă de un fir de aţă şi depinde de intervenţia lui promptă sau în situaţia în care se autoconvinge că ţeava pistolului ascuns în buzunarul lui este îndreptată spre sociopatul care i-a masacrat familia. 

Multe persoane mor din cauza fanatismului cu care Jane îşi urmăreşte scopul şi din cauza orgoliului său excesiv, Red John neratând prilejul de a-i preda consultantului nişte lecţii usturătoare de umilinţă. Angela Ruskin, Charlotte Anne, Sophie Miller şi Eileen Turner nu ar fi făcut cunoştinţă cu lama cuţitului lui Red John dacă nu ar fi însemnat nimic pentru Patrick Jane, iar protagonistul se culpabilizează pentru sfârşitul lor tragic, însă singurii oameni ale căror vieţi le-a curmat el în mod nemijlocit au fost şeriful Hardy şi Timothy Carter. Chiar şi rebelul Jane respectă nişte limite, spre deosebire de Bob Kirkland, pe care spiritul vindicativ îl împinge dincolo de linia străvezie ce separă normalitatea de nebunie, agentul de la Apărarea Naţională recunoscând că este dispus să tortureze şi să ucidă şapte persoane dacă asta îl va ajuta să se apropie de Red John. 

Kirkland mi-a lăsat întotdeauna impresia unui tip echilibrat, rezervat, necomunicativ, rece şi alunecos ca o reptilă, însă în episodul "Red Listed" i-am văzut o altă faţă şi am înţeles că ticurile nervoase şi comportamentul deviant, pe care le-a mascat atât de bine, îşi au originea în trecutul lui nebulos. Crescând într-un mediu viciat, alături de un tată beţiv care obişnuia să-şi snopească în bătaie nevasta şi cei doi fii, Robert Kirkland a profitat de prima ocazie pentru a fugi de acasă şi a-şi face singur un rost în viaţă. L-a abandonat însă pe geamănul Michael, care nu a fost suficient de puternic pentru a-i urma exemplul şi a evada din infern, găsindu-şi iniţial refugiul în alcool, fiind corupt ulterior de către Red John şi fiind transformat în una dintre numeroasele marionete ale acestuia. 

Deşi nu are probe concrete, Robert Kirkland este convins că fratele lui a fost exterminat de criminalul care i-a exploatat vulnerabilitatea şi viciile, aşa că porneşte o cruciadă pe cont propriu împotriva lui Red John, supraveghindu-l pe Jane tocmai pentru că îl suspectează că şi-ar putea pune în slujba răului abilităţile observaţionale şi manipulative, talentul de hipnotizator, inteligenţa sclipitoare şi harul de medium. Mi se pare trist faptul că Jane şi Kirkland au epuizat timp, energie şi resurse bănuindu-se reciproc că ar putea fi asasinul din spatele acelui smiley trasat cu sânge, în loc să colaboreze în mod eficient şi să pună cap la cap indiciile pe care le obţinuseră pe parcursul anchetelor derulate de fiecare dintre ei. 

  Sursă material video:  https://www.youtube.com

Mi-a mers la inimă scena de pe coridoarele Departamentului de Apărare Naţională, fiind de nepreţuit expresia de pe chipul lui Kirkland în clipa în care Jane îi confirmă (cu zâmbetul ghiduş de rigoare) că a luat ţeapă forţând uşa mansardei din sediul CBI-ului fiindcă a intrat în posesia unei liste false de suspecţi, inventată de consultant tocmai pentru a distrage atenţia de la cele şapte nume de pe lista reală. Pe noi ne-ar putea amuza schimbul de replici şi de priviri, însă lui Kirkland nu i-a picat bine la stomac această farsă de vreme ce s-a lăsat indus în eroare şi a omorât deja un infractor pe care l-a crezut amestecat în cazul Red John din cauza şireteniei lui Jane.

A doua confruntare savuroasă dintre cei doi se petrece în parcarea subterană a clădirii, Kirkland invitându-l politicos pe Jane să urce în maşina lui pentru a-şi continua conversaţia, acesta refuzând la fel de politicos sub pretextul că are la dispoziţie propriul Citroën DS, după care consultantul întreabă cu francheţe dacă are de ales şi i se răspunde cu fermitate că n-are altă opţiune.

După ce îi răpeşte pe Benjamin Marx, Richard Haibach şi Patrick Jane şi îi ţine prizonieri într-o cabană dintr-o pădure de pini, torturându-l şi omorându-l pe primul, retezându-i un deget celui de-al doilea şi ameninţându-l pe cel de-al treilea că va avea aceeaşi soartă dacă nu-i dezvăluie identitatea suspecţilor, Kirkland este imobilizat de Lisbon şi Hightower, încătuşat şi predat în custodia FBI-ului. O procedură standard probabil, dar o mutare cum nu se poate mai neinspirată fiindcă Robert Kirkland ajunge la cheremul lui Reede Smith şi nu mai apucă să calce pragul unei închisori federale. Ultima greşeală a agentului de la Apărarea Naţională este aceea de a amâna discuţia lămuritoare cu Jane pe tema Red John, Kirkland promiţându-i tardiv consultantului CBI că va împărtăşi cu el informaţiile pe care le deţine atunci când îl va vizita în celulă. 

 Sursă material video:  https://www.youtube.com

Maşina care îl transportă pe Kirkland spre puşcărie este interceptată pe drum de către agentul Smith, care nu se fereşte să admită că face parte dintr-o organizaţie ce are conexiuni cu Red John şi ramificaţii în FBI, CBI, Departamentul de Justiţie şi poliţie, membrii recunoscându-se între ei datorită parolei "Tiger, tiger", un vers din poezia lui William Blake. În lumina noilor evenimente, se clarifică apartenenţa lui Reede Smith, Thomas McAllister şi Gale Bertram la această societate secretă ce se face vinovată de acte de corupţie şi chiar crime muşamalizate, însă îmi stăruie în minte întrebarea dacă şi Brett Partridge a semnat vreo adeziune fiindcă cele de pe urmă cuvinte pe care le-a horcăit în urechea Teresei Lisbon au fost tot "Tiger, tiger". Iar dacă Partridge a fost într-adevăr membru, de ce l-a sacrificat Red John ca pe un miel, iar liderii grupării n-au avut nimic de comentat? 

Nu mai este nevoie să repet ce gust amar mi-a lăsat dispariţia lui Bob Kirkland, al doilea personaj masculin în ierarhia preferinţelor mele, fiind însă mândră atât de interpretarea lui Kevin Corrigan, cât şi de atitudinea demnă pe care şi-a păstrat-o personajul lui în faţa morţii. Îmi rămâne slaba consolare că Robert Kirkland nu a fost monstrul Red John şi l-a înfruntat cu îndrăzneală pe călăul Reede Smith în scena finală, nefiind înşelat niciun moment de promisiunile de libertate şi de atitudinea mieroasă ale agentului FBI şi acceptând fatalitatea ca un gentleman.

În altă ordine de idei, m-a entuziasmat revenirea altei femei speciale din viaţa lui Patrick Jane şi a Teresei Lisbon, fosta lor şefă Madeleine Hightower, care a răspândit zvonul că s-a înecat accidental în Mexic împreună cu cei doi copii pentru a se asigura că familia sa nu mai apare pe radarul lui Red John, cel care a atentat la viaţa ei în urmă cu 3 ani prin intermediul complicelui Craig O'Laughlin.

Evident că Jane nu poate fi înşelat de suferinţa simulată a mătuşii lui Hightower şi îi transmite fostei directoare un mesaj cifrat care o ridică din morţi şi o face să intre pe uşa restaurantului chinezesc Heavenly Gardens, prilej cu care aceasta îi confirmă consultantului că a fost monitorizat de Departamentul de Apărare Naţională timp de 9 ani, atât ea, cât şi Virgil Minelli fiind obligaţi să-i furnizeze Alexei Schultz rapoarte despre activitatea lui. 

Cast şi în acelaşi timp tandru acel sărut pe care Jane îl depune pentru a doua oară pe obrazul lui Hightower, după ce Madeleine riscă să-şi ruineze planul construit cu migală pentru a-l salva pe el de cleştele cu care Kirkland ameninţa să-i taie degetele, Patrick exprimându-şi recunoştinţa prin reiterarea promisiunii că îl va elimina definitiv din peisaj pe Red John şi îi va reda şi ei viaţa. Nu ştiu dacă Aunjanue Ellis o va mai întruchipa pe Madeleine Hightower într-un viitor episod din "The Mentalist", însă pun pariu că Kevin Corrigan îl va portretiza la un moment dat pe Michael Kirkland fiindcă altfel nu s-ar justifica menţiunea că fraţii Kirkland erau gemeni.                      

Sursă imagini:  http://www.cbs.com