Thank you, Simon Baker, for calling me smart (Partea I)
Posted in Interviuri, Materiale video, Simon BakerPrietenii vechi sau noi îmi repetă că am reuşit să intru într-un dialog la distanţă cu Simon Baker şi că niciodată nu voi avea ocazia de a fi mai aproape de el decât am fost în seara de 4 noiembrie 2013. Toată peripeţia îşi are izvorul într-o fotografie pe care actorul australian a publicat-o pe contul lui oficial de Instagram, o fotografie cu un superb apus de soare şi un avion care tocmai aterizase pe pista aeroportului JFK. Evident că m-a îmboldit curiozitatea şi am frunzărit zeci de pagini web pentru a mă lămuri ce vânt îl aduce pe Simon la New York, prilej cu care am aflat că starul din "The Mentalist" este invitat succesiv la emisiunea "Late Night with Jimmy Fallon" de pe canalul NBC şi în redacţia Huffington Post pentru a conversa cu producătoarea Caitlyn Becker şi cu fanii în cadrul programului "HuffPost Live".
Un chat live cu Simon Baker era o perspectivă prea incitantă pentru a fi ignorată, aşa că mi-am creat la repezeală un cont şi i-am expediat vreo trei întrebări actorului meu preferat, în speranţa că măcar una dintre ele îi va fi citită de către moderatoare. Fiind forţată să mă loghez cu unul dintre cele trei conturi de Facebook (fiindcă cel de Twitter şi-a dat obştescul sfârşit), am decis să-l folosesc pe cel dedicat lui Simon Baker, consecinţa fiind aceea că semnătura preluată automat pe HuffPost Live a fost Simon_Baker_MentAlist, iar nu Ramona Harabagiu. Iar de aici s-a născut o confuzie care va constitui multă vreme subiect de amuzament în familie şi în grupul nostru de amici.
Spre surprinderea mea, prezentatoarea cu voce ascuţită şi enervantă a selectat tocmai întrebarea referitoare la identitatea lui Red John, pe care eu o meşteşugisem în aşa fel încât să nu-i îngăduie lui Simon să se eschiveze şi să invoce termenii contractului de confidenţialitate pentru a nu-mi oferi un răspuns satisfăcător. După ce i-a expus interlocutorului teoria mea cu privire la asasinul în serie din "The Mentalist" şi la liderii organizaţiei secrete Tiger, Tiger, Caitlyn Becker a sugerat cu maliţiozitate că ipoteza pare complet aiurită.
În paranteză fie spus, după ce am vizionat episodul "Fire and Brimstone", m-am confruntat şi eu cu un moment de descumpănire şi am avut impresia că teoria mea nu mai stă în picioare după evenimentele şocante petrecute în casa lui Patrick Jane din Malibu. Dacă aş fi avut posibilitatea să şterg întrebarea pe care deja o trimisesem la Huffington Post, probabil că aş fi făcut-o, fiind chinuită de teama că mă voi discredita în faţa unui om a cărui părere chiar contează pentru mine.
Abia după ce am urmărit pentru a doua oară episodul 6 şi am analizat în detaliu secvenţa în care Patrick Jane se răfuieşte cu cei cinci suspecţi şi îi ameninţă cu un shotgun, m-am luminat la faţă şi mi-am dat seama că nu ar fi exclus ca tatuajul cu cele trei puncte să fie un indiciu interpretat greşit de consultantul CBI, caz în care Stiles sau Haffner au în continuare şanse să intre în pielea lui Red John tocmai pentru că nu au acel semn distinctiv pe umărul stâng. Iar reacţia lui Mister Baker mi-a confirmat că sunt aproape de adevăr mai mult decât cele câteva cuvinte, cu grijă cenzurate pentru a nu-i irita pe producători şi pe creatorul serialului, pe care mi le-a adresat indirect în chip de răspuns.
Mi-au trecut prin faţa ochilor atât de multe interviuri video cu Simon Baker încât, în general, reuşesc să discern adevărul de minciună şi intuiesc când zâmbetul fermecător al actorului de la Antipozi ascunde o umbră de nesinceritate, ca atunci când s-a străduit să ne convingă că nu cunoaşte numele real al lui Red John fiindcă a preferat el însuşi să nu fie informat ca să nu sfâşie vălul de mister. De data aceasta, când şi-a plecat capul pe un umăr şi privirea în jos, când a lăsat acele trei puncte de suspensie după "but" şi când a pus punct dezbaterii cu un surâs încurcat, am ştiut pur şi simplu că a fost prins cu garda jos de întrebare şi nu am avut nicio îndoială că presupunerea mea conţine un sâmbure de adevăr.
De fapt, inclusiv Caitlyn Becker a tras concluzia că cel mai bine păstrat secret de la Hollywood este în pericol să fie deconspirat de un fan, şocată la rândul ei de faptul că Simon nu a infirmat teoria, ba chiar a apreciat-o şi a validat-o într-o oarecare măsură. Ca să fiu sinceră, din această experienţă nu voi rămâne peste ani cu mulţumirea că Simon Baker mi-a confirmat o teorie originală legată de Red John, ci cu emoţia că un om pe care îl admir şi îl respect a afirmat în direct la o emisiune de televiziune americană că sunt isteaţă. Departe de mine gândul de a-l considera misogin pe Simon, însă sunt convinsă că i-a venit mai uşor să declare "This guy is smart" decât "This girl is smart", aşa că nu a fost până la urmă un lucru rău că semnătura Simon_Baker_MentAlist l-a indus în eroare şi l-a determinat să presupună că întrebarea încuietoare i-a fost adresată de un bărbat.
În altă ordine de idei, Simon mi s-a părut apatic, destul de puţin implicat într-o conversaţie de altfel interesantă şi chiar un pic sarcastic cu gazda emisiunii, ceea ce nu-i stă în caracter. Pe lângă faptul că nu şi-a dezbrăcat haina, ca şi cum ar fi fost pe picior de plecare, actorul recunoscut pentru eleganţă şi bune maniere a luat-o la ţintă pe Caitlyn, pe care chiar a jignit-o sugerându-i că are treburi mai importante de făcut decât să participe la emisiunea ei. Este bizar că, în aceeaşi zi, Simon s-a distrat de minune la emisiunea comediantului Jimmy Fallon şi nu s-a ferit să intre în toate jocurile iniţiate de către moderator, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că nu oboseala unui drum lung cu avionul l-a determinat pe actor să fie atât de reticent şi lipsit de chef în redacţia Huffington Post. În tot cazul, Simon nu s-a simţit în largul său în compania lui Caitlyn Becker din motive numai de el ştiute, dar interviul pe care vi-l prezint în continuare şi pe care l-am împărţit în două din pricina lungimii sale a făcut toţi banii şi a avut câteva momente de sclipire care mi-au mers la suflet.
Caitlyn Becker: Suntem foarte încântaţi să-l avem aici cu noi pe Simon Baker, starul serialului "The Mentalist". Bună!
Simon Baker: Bună! Ce faci?
Caitlyn Becker: Sunt foarte fericită să te am aici.
Simon Baker: O, bine!
Caitlyn Becker: Nu pot să nu remarc faptul că nu vorbeşti precum versiunea ta pe care o vedem în "The Mentalist".
Simon Baker: Nu. Sunt din Australia.
Caitlyn Becker: Asta mă şochează.
Simon Baker: De ce te şochează?
Caitlyn Becker: Fiindcă accentul tău este atât de bun în serial încât sunt şocată când nu-l aud. Renunţi la el uneori?
Simon Baker: Da, câteodată renunţ la el. Depinde de cât sunt de încordat şi de cât de mulţi australieni sunt prezenţi pe platoul de filmare.
Caitlyn Becker: Câţi australieni sunt pe platoul de filmare şi în jurul acestuia?
Simon Baker: Câţiva vin în vizită din când în când. Am de asemenea doi producători executivi ai serialului care sunt englezi. De fapt, trei. Aşa că renunţ la accent din când în când.
Caitlyn Becker: Îţi este greu să stăpâneşti accentul sau ai încercat alte accente decât cel american?
Simon Baker: De îndată ce am părăsit Australia pentru a lucra peste Ocean, evident că a trebuit să adopt diverse accente. Este dificil la început. Ca să fiu cinstit, este vorba de musculatura gurii. Oamenii vorbesc în mod diferit în funcţie de cum îşi folosesc limba şi muşchii palatului moale şi pe cei ai palatului tare. Poţi avea o voce de cap sau o voce nazală. Lucrezi cu antrenorul pentru a deprinde dialectul, înveţi toate mişcările.
Caitlyn Becker: Când mă uit la tine, eu nu ştiu nimic despre aceste mişcări, aşa că orice impresie ai avea tu că greşeşti accentul, eu nu remarc.
Simon Baker: Dar ai remarcat că, atunci când eşti într-un grup de câteva prietene, vorbiţi toate în mod similar?
Caitlyn Becker: Poate că da. Am constatat că, atunci când sunt obosită sau ameţită de băutură, am accent de New Jersey, locul de unde sunt originară. Dobândesc acel dialect oribil din New Jersey pe care mă străduiesc să-l ascund. Însă mi se întâmplă de obicei când sunt obosită sau când am consumat prea multe pahare de vin. Dar destul despre mine! Hai să vorbim despre "The Mentalist"! Se difuzează de destul de multă vreme. Îl iubeşti? Te-ai săturat de el? Este posibil să te saturi de un personaj atât de minunat?
Simon Baker: Nu de personaj. Îmi face plăcere să-l interpretez. Este un personaj distractiv de interpretat. Întotdeauna există diverse trăsături pe care le poţi adăuga personajului, aşa că nu te plictiseşti niciodată să-l interpretezi. Şase ani este o perioadă lungă pentru un show de televiziune. Mai ales pentru un serial ca al nostru. Menţinem un echilibru între elementele specifice dramei poliţiste şi cele specifice dramei cu o construcţie serializată. Câteodată o facem cu succes, câteodată nu prea, dar încă suntem prezenţi pe micul ecran. Uneori, reţelele de televiziune impun o muncă istovitoare din cauza numărului de episoade pe care trebuie să le producem anual.
Caitlyn Becker: Serialul este extrem de popular şi avem mulţi fani de-ai tăi care ne-au lăsat comentarii aici. Şi toată lumea vorbeşte despre identitatea lui Red John. Am un clip deoarece identitatea lui Red John va fi dezvăluită în acest sezon şi vreau să vizionăm o scenă dintr-un episod recent. Este mult suspans acolo. Poţi să expui pe scurt povestea lui Red John pentru oamenii care nu o cunosc?
Simon Baker: Întregul decor al serialului se bazează pe faptul că personajul meu şi-a câştigat existenţa ca medium.
Caitlyn Becker: Nu un medium veritabil.
Simon Baker: Este un escroc. Şi cineva ar pretinde că nu există spiritişti autentici. Dar el s-a comportat ca şi cum ar fi fost un medium adevărat, a câştigat bani făcând asta şi, în decursul respectivei activităţi, a fost invitat într-o emisiune de televiziune asemănătoare cu aceasta şi a sugerat că ştie identitatea criminalului în serie, oferind câteva detalii neesenţiale cu privire la cine ar putea fi această persoană în aşa-zisa lui calitate de spiritist. Ca o consecinţă, Red John i-a ucis soţia şi copilul. Iar de atunci el caută să se răzbune. În mod evident, personajul meu este plin de ură de sine şi tânjeşte să găsească mântuirea.
Caitlyn Becker: Este dificil pentru tine ca actor să intri în acel spaţiu mental? Când urmărim serialul, momentele legate de Red John, în care personajul tău se întoarce în trecut şi simte acea ură de sine (aşa cum ai afirmat chiar tu), alternează cu momentele în care personajul tău foloseşte acele abilităţi frauduloase de medium pentru a ajuta la soluţionarea altor crime în decursul aspectului procedural al serialului. Este dificil să pătrunzi mental în acel loc întunecat pentru acest aspect sau faţetă a personajului tău?
Simon Baker: Da, partea dificilă este să menţii un echilibru între poveşti. Este greu să obţii un echilibru atunci când interpretezi o secvenţă amuzantă şi absurdă şi apoi treci la o secvenţă menită să fie onestă şi sinceră şi care presupune durere şi suferinţă. Da, nu este uşor.
Caitlyn Becker: Am câteva întrebări aici. Prima este de la cineva care îşi spune Simon_Baker_MentAlist: "Ştiu că nu îţi este permis să spui cine este Red John. Dar cât de departe de adevăr sunt? Stiles este Red John, dar Haffner a comis crimele recente ale acestuia. Bertram, McAllister şi Smith sunt corupţi, dar ei conduc doar conspiraţia Tiger, tiger. Interviul lui Mahoney mi-a dat această idee". O teorie total deplasată?
Simon Baker: Nu. Acest tip este isteţ. Nu spun că tot ceea ce a afirmat el este complet corect, dar ... Spune nişte lucruri.
Caitlyn Becker: Foarte, foarte, foarte bine ţintit!
Caitlyn Becker: Am câteva întrebări aici. Prima este de la cineva care îşi spune Simon_Baker_MentAlist: "Ştiu că nu îţi este permis să spui cine este Red John. Dar cât de departe de adevăr sunt? Stiles este Red John, dar Haffner a comis crimele recente ale acestuia. Bertram, McAllister şi Smith sunt corupţi, dar ei conduc doar conspiraţia Tiger, tiger. Interviul lui Mahoney mi-a dat această idee". O teorie total deplasată?
Simon Baker: Nu. Acest tip este isteţ. Nu spun că tot ceea ce a afirmat el este complet corect, dar ... Spune nişte lucruri.
Caitlyn Becker: Foarte, foarte, foarte bine ţintit!
Sursă material video: http://live.huffingtonpost.com
Sursă imagini: http://afterallthistimesempre.tumblr.com
Sursă imagini: http://afterallthistimesempre.tumblr.com
0 comments: