Patrick Jane is messing with everyone. On a national scale ...

"If I can't live on my terms, I'm in prison anyway"  -  Patrick Jane 

S-a afirmat că cea mai sigură cale spre eşec este să încerci să mulţumeşti pe toată lumea, însă a reuşi să nemulţumeşti pe toată lumea s-ar putea dovedi cea mai sigură cale spre succes? Bruno Heller deţine răspunsul la această întrebare de vreme ce a provocat un tsunami de iritare de care nu a scăpat niciun fan din SUA sau de peste hotare, vârând pe gâtul tuturor absurditatea că genialul, instruitul şi melomanul Red John ar putea fi un şerif din ţinutul vinurilor, cu hobby-uri fără nicio legătură cu latura spirituală, după care a meşteşugit două episoade atât de colorate, luminoase şi pline de umor încât am dat uitării poticnirile din episodul 8 şi am îmbrăţişat cu inima deschisă cea mai recentă versiune a serialului "The Mentalist".

Nu diger sub nicio formă teoria domnului Heller conform căreia Thomas McAllister ar fi fost alegerea corectă şi firească în cazul Red John fiindcă nu mi-l imaginez pe şerif ascultând în surdină, la radioul din maşină, concertele pentru instrument şi orchestră ale lui Johann Sebastian Bach, în timp ce lecturează cu un ochi poezia "The Tiger" a lui William Blake şi spionează cu celălalt ochi intrarea prăzii în cătarea puştii. Lăsând deoparte decepţia şi indignarea care mi-au invadat mintea după clarificarea enigmei personajului negativ, un lucru bun tot s-a întâmplat: mi-a păsat atât de puţin de soarta lui Tom McAllister încât nu am mai suferit deloc din cauza încheierii poveştii lui Red John şi am întâmpinat cu o bucurie de care nu mă credeam capabilă provocările lansate de Simon Baker, Tom Szentgyorgyi, Robert Duncan McNeill şi Daniel Cerone în episoadele "My Blue Heaven" şi "Green Thumb".

"My Blue Heaven" a fost ca un pahar cu apă şi cuburi de gheaţă într-o toridă zi de vară, un episod de tranziţie agreabil, boem şi romantic precum o alunecare a lui Patrick Jane într-un univers oniric, după deşteptarea dintr-un coşmar care l-a bântuit timp de zece ani. Simon Baker se confesa în redacţia Huffington Post că, ori de câte ori citeşte un scenariu, în faţa ochilor lui dansează imagini, nu înşiruiri de litere, iar sensibilitatea şi pasiunea pentru fotografie ale australianului, coroborate cu dragostea de frumos sub toate aspectele sale, se observă atunci când actorul trece în spatele camerei de filmat şi surprinde splendoarea naturii Venezuelei şi culoarea locală, insistând totodată pe sentimentul de însingurare pe care personajul principal îl resimte chiar şi atunci când este înconjurat de zumzetul şi forfota mulţimii.

Goana după asasinul soţiei şi fiicei lui l-a transformat pe Patrick Jane într-un bărbat încrâncenat, tenace, motivat, măcinat de obsesii şi încorsetat în tabieturi, fiecare pas ce îl apropia de Red John ştergându-i zâmbetul ironic de pe figură şi săpându-i o cută verticală între sprâncene, aşa că "The Mentalist" şi-a pierdut treptat caracterul ludic şi umorul debordant care îl făceau special şi a devenit o dramă în adevăratul sens al cuvântului.

Exact când mă gândeam că Jane s-a maturizat, i s-a ridicat de pe suflet piatra reprezentată de dorinţa nesatisfăcută de răzbunare şi a înţeles că trebuie să accepte lucrurile pe care nu le poate schimba, aşa că reconcilierea cu sine şi cu trecutul a scos la suprafaţă acel personaj impertinent şi capricios, care nu rezistă tentaţiei de a le face farse colegilor şi superiorilor, care ofensează pe toată lumea şi este pălmuit în mod constant de femei şi pe care nu-l interesează nici cât negru sub unghie dacă acţiunile lui intempestive sau remarcile lui spontane rănesc persoanele din jur.

Mi-a fost dor de trăsăturile de personalitate care îl defineau pe Patrick Jane, chiar dacă nu îl puneau întotdeauna într-o lumină favorabilă, mi-a fost dor chiar şi de defectele lui, iar tocmai când ajunsesem să cred că mentalistul a ruginit şi că trucurile acestui showman desăvârşit nu-mi vor mai aduce zâmbetul pe buze ca în primul sezon, a năvălit peste mine episodul "Green Thumb", mi s-au deformat muşchii faciali de atâta râs şi mi-am amintit ce anume m-a atras spre acest serial la începuturi. Şi m-am îndrăgostit de "The Mentalist" all over again!

După un salt de 2 ani între episoadele "Red John" şi "My Blue Heaven" urmează un alt interval de 3 luni între episoadele "My Blue Heaven" şi "Green Thumb", Jane refuzând să-şi calce pe orgoliu şi să semneze contractul pe care i-l pune pe masă Dennis Abbott şi preferând o celulă de detenţie confortabilă, în care poate citi zi şi noapte tolănit într-un fotoliu, în timp ce soarbe cu nesaţ dintr-o ceaşcă de ceai, în loc să ajute FBI-ul să rezolve cazuri de interes naţional. Abbott ştie că singura cheie care descuie poarta spre Jane este Teresa Lisbon, aşa că o trimite pe Kim Fischer în Cannon River pentru a o convinge pe fosta parteneră a încăpăţânatului deţinut să urce într-un avion cu destinaţia Austin şi să-i bage minţile în cap celui mai bun prieten al ei.

Conştient de farmecul personal şi obişnuit să fie centrul universului pentru femeia de lângă el fiindcă Teresa l-a urmat ani de-a rândul ca un căţeluş credincios, Patrick se trezeşte flancat de două femei puternice şi independente, care nu-l mai pun pe primul plan, ci se concentrează pe carierele lor, care nu se mulţumesc cu rămăşiţele de afecţiune pe care le-a împărţit el până acum cu atâta zgârcenie şi care nu sunt dispuse să se conformeze pretenţiilor lui egoiste doar pentru că le aruncă o privire languroasă sau le plasează un compliment care ar trebui să le taie genunchii. Din acest motiv, Patrick este vexat şi nu ştie cum să reacţioneze atunci când Kim Fischer îi ignoră prezenţa şi nu se oboseşte nici măcar să-i răspundă la salut, bucurându-se în schimb ca un copil după ce agenta FBI comite o gafă care îi demonstrează lui că l-a remarcat şi că nu-i este complet indiferent.

Deşi este un fin cunoscător al comportamentului uman, iar aroganţa îl determină să creadă că este capabil să dezbrace de secrete orice femeie, Patrick este pus în dificultate de atitudinea schimbătoare a lui Kim, necunoscuta afectuoasă, zâmbitoare şi destinsă pe care a întâlnit-o pe acea insulă exotică fiind în contrast cu agenta rece, autoritară şi rigidă din birourile FBI din Austin. Ceea ce nu ştie consultantul, dar ştim noi este că lui Kim i s-au aprins călcâiele după el şi nu este deloc atât de dezinteresată precum vrea să pară, fâstâcindu-se şi dând din colţ în colţ atunci când comite greşeala de a o întreba pe Teresa dacă a existat vreodată o idilă între ea şi Patrick şi atunci când i se atrage atenţia că este o chestiune intimă care nu o priveşte şi care nu are legătură cu incapacitatea ei de a-l controla pe năbădăiosul subaltern.

Deşi l-a corectat prompt pe Abbott atunci când acesta a insinuat că Jane ar fi iubitul ei, Lisbon o lasă pe Fischer să fiarbă în suc propriu şi nu infirmă presupunerea acesteia că ar fi reuşit să menţină timp de 12 ani o relaţie atât de strânsă cu bărbatul de care ambele se simt atrase datorită unei implicări romantice. Kim nu ratează nicio ocazie de a sublinia ideea că a jucat un rol pe insulă în calitatea ei de agentă sub acoperire, însă cum se încadrează în acest aşa-zis rol privirea încărcată de emoţie cu care a dezmierdat chipul suferindului Patrick în camera lui, degetele pe care şi le-a trecut printre şuviţele blonde atunci când el adormise şi gestul discret prin care a atins verigheta pe care el o lăsase pe noptieră în episodul "My Blue Heaven"?

Indiferent dacă se achită cu brio de sarcini sau nu, Emily Swallow rămâne antipatică fiindcă majoritatea fanilor o percep pe Kim Fischer drept o ameninţare la stabilitatea cuplului Jane - Lisbon şi nu agreează deloc posibilitatea creării unui triunghi amoros. Deşi mi se pare firească până la un punct reacţia de respingere la adresa lui Emily Swallow, nu înţeleg nici în ruptul capului de ce nu intră Rockmond Dunbar pe sub pielea fanilor întrucât Abbott este singurul adversar redutabil al lui Jane după dispariţia lui Red John şi, culmea, este evident că cei doi se plac şi se respectă reciproc chiar şi atunci când se situează pe poziţii ireconciliabile.

S-a tras concluzia că Abbott nu-şi respectă cuvântul dat fiindcă nu a satisfăcut doleanţele exprimate de Jane în decursul întâlnirii lor de pe insulă, dar se uită faptul că un şerveţel este un şerveţel şi că nicio persoană întreagă la minte nu ar lua în serios nişte clauze mâzgălite pe o bucată mototolită de hârtie, mai ales când aşa-zişii termeni contractuali sunt concepuţi în băşcălie şi se referă la furnizarea unei rezerve nelimitate de ceai, la plasarea unei canapele în birourile FBI-ului sau la asigurarea transportului în ţară cu un anumit tip de aeronavă. Practic, unica solicitare serioasă a consultantului a fost aceea de a colabora pe viitor tot cu Teresa, de data aceasta de pe poziţii de egalitate, CBI-ul fiind desfiinţat, iar Lisbon nemaifiind nici şefa lui Jane şi nici şefa lui Cho.

În tot cazul, mie îmi place carismaticul actor Rockmond Dunbar şi simt că interacţiunile personajelor Dennis Abbott şi Patrick Jane vor constitui sarea şi piperul serialului. După lăsarea la vatră a cuplului Wayne Rigsby - Grace Van Pelt, rolul lui Kimball Cho a dobândit amploare şi consistenţă, ceea ce nu poate decât să mă bucure fiindcă americanul cu origini asiatice, care zâmbeşte mai des decât odinioară şi pare mai relaxat în Texas decât era în California, a avut dintotdeauna un şarm aparte şi un simţ al dreptăţii care l-a determinat şi în episodul "Green Thumb" să o pună la zid pe Kim Fischer şi să o facă să vadă şi bârna din ochii ei, nu numai paiul din ochii altuia.

M-am distrat copios atunci când protagonistul a înşelat vigilenţa lui Fischer şi a fugit de sub nasul ei, dar mai cu seamă atunci când a desenat cu spray-ul pe asfalt numele "Jane" şi o săgeată care indica exact locul în care putea fi găsit şi recuperat de către agenţii FBI care ar fi trebuit să-i asigure paza, un caz de dispariţie pe care nu a fost în stare să-l rezolve niciun agent FBI experimentat, ci doar un informatician cu faţă de tocilar, începător într-ale profesiei şi poreclit "Coiotul". Deci ce ar trebui să reţină Kim Fischer din păţania care i-a atras o muştruluială din partea lui Cho? Că nu-i recomandabil să-l ţină pe Jane într-o lesă prea scurtă şi, mai ales, că nu trebuie să-l împiedice să mănânce un hotdog înfăşurat în bacon atunci când îi este foame!

În altă ordine de idei, Patrick devine din ce în ce mai soft în relaţia cu Teresa, lasă garda jos, nu mai face eforturi să-şi disimuleze sentimentele atunci când este singur cu ea într-o cameră şi nu-şi desprinde privirea de pe chipul ei secunde în şir atunci când o revede după 2 ani de despărţire. Iar admiraţia sinceră şi mândria de mentor pe care le citim în zâmbetul lui în momentul în care Lisbon îi lasă cu gura căscată pe Fischer şi pe Cho datorită aprofundatei cunoaşteri a dosarului la care lucrează cu toţii şi datorită informaţiilor pe care le are despre cum funcţionează reţelele infracţionale din Cuba este ceva nou şi pentru el însuşi, dar şi pentru noi ca fani.

Aşa cum remarca Sorin, un cititor al acestui blog, Teresa Lisbon se transformă cu fiecare săptămână care trece într-un personaj complex, care îşi exprimă în mod coerent sentimentele şi frustrările, care ia atitudine chiar şi împotriva lui Jane dacă este tratată cu condescendenţă, care nu mai depinde de toanele şi mofturile bărbatului pe care îl iubeşte şi care este o autodidactă în timpul liber, fiind departe de poliţista care deschidea ochii mari de uimire atunci când îl auzea pe Gale Bertram recitând versuri şi habar nu avea de poezia lui William Blake.

Sursă material video: https://www.youtube.com

Foarte interesant dialogul din avion al celor doi, Teresa reproşându-i egocentristului Patrick că nu se gândeşte niciodată la modul în care se vor răsfrânge asupra ei consecinţele faptelor lui, avertizându-l pentru prima oară că nu mai este dispusă să-l aştepte la infinit şi să-şi sacrifice tinereţea de dragul lui şi amintindu-i că nimeni altcineva în afară de ea nu are dreptul să-i dicteze cum să-şi trăiască viaţa. Din privirea tristă şi surprinsă pe care i-o aruncă Patrick îţi dai seama cât de mult l-a rănit francheţea replicii că nu mai face parte din viaţa Teresei deja de 2 ani, un wake-up call de care bărbatul avea nevoie pentru a nu pierde definitiv, deşi într-un mod mai puţin tragic, o altă femeie pe care o iubeşte.

Secvenţa finală ne-a lămurit de ce a umblat personajul masculin fără şosete în ultimele două episoade, oferindu-i-se Teresei Lisbon prilejul de a-i dărui acestuia o pereche de ciorapi tricotaţi, care se vor potrivi de minune cu pantofii maro cu o vechime respectabilă. Gestul teatral al lui Jane de a-şi lipi de inimă ciorapii călduroşi din lână şi de a-şi mângâia obrazul cu ei are o doză de ridicol şi de caterincă marca "The Mentalist", însă este evident că un cadou insignifiant primit de la Teresa are valoare sentimentală pentru Patrick şi este mai preţios decât un cadou luxos primit de la o altă femeie.

Ni s-a promis că subiectul Asociaţiei Blake nu a fost epuizat şi tragem speranţe că se va reveni la conspiraţia de proporţii care este totuşi moştenirea lui Red John, însă deocamdată nu ni s-a oferit nici nouă, nici lui Dennis Abbott decât o listă fabricată de farsorul Jane, un instrument eficient de şantaj cu ajutorul căruia consultantul a aplicat FBI-ului prima lovitură sub centură, fiindu-i îndeplinite toate dorinţele de pe şerveţel fiindcă cineva a fost suficient de fraier încât să creadă că mintea lui sclipitoare a decodat informaţiile deţinute de Bertram şi referitoare la organizaţia "Tiger, tiger".

Contrar propriilor estimări, eu mă simt ca peştele în apă în era post-Red John şi descopăr cu plăcere că scenariştii au avut suficiente resurse pentru a reinventa serialul şi a-l păstra în afara conceptului clasic de procedural, chiar dacă s-a revenit la soluţionarea unei crime săptămânale o dată cu suspectul caz de dispariţie a unui programator evreu, care era căsătorit cu o ţigancă, colabora cu agenţiile federale şi deţinea informaţii ce ar fi putut ruina sistemul bancar din SUA. "It will be fun. Let's see what kind of trouble we can make" sunt cuvintele pe care Patrick Jane i le adresează Teresei Lisbon, iar eu abia aştept să văd ce se coace în mintea protagonistului în episodul 11, care va reveni pe micile ecrane pe data de 5 ianuarie 2014, după pauza de sărbători.


Surse imagini:  http://www.cbs.com  

                          http://screencapped.net