Nunţi de basm, porumbei simbolici şi senzaţii de vertij în "Wedding in Red"
Posted in Interviuri, Materiale video, The Mentalist
Tocmai mi-a căzut privirea pe un sondaj propus de spoilertv.com şi, deşi nu am fost surprinsă de rezultatul votului, m-a deranjat faptul că fanii au ignorat secvenţe de o importanţă covârşitoare precum dialogurile cu dublu sens dintre Patrick Jane şi Thomas McAllister sau mâna de ajutor pe care i-a întins-o şeriful din Napa Valley consultantului din Sacramento pe acoperişul capelei Bella Vista, desemnând în schimb un gest de tandreţe de-al lui Jane la adresa lui Lisbon drept cea mai bună scenă din episodul "Wedding in Red".
Mă irită că scenariştii de la "The Mentalist", în frunte cu Bruno Heller, sugerează din ce în ce mai des că ar fi tentaţi să facă un compromis şi să le servească fanilor pe tavă idila la care visează cu ochii deschişi de 6 ani, riscând astfel să se scalde în penibil fiindcă prin primele două sezoane săreau ca arşi dacă jurnaliştii le propuneau să-i cupleze pe cei doi parteneri din CBI. Îmi amintesc un interviu în care Simon Baker declara răspicat că scenariştii lor sunt prea inteligenţi pentru a cădea în capcană şi pentru a ceda în faţa presiunii fanilor, actorul principal excluzând posibilitatea ca între Lisbon şi Jane să existe vreodată ceva mai mult decât prietenie şi colegialitate, în vreme ce acum admite, ce-i drept nu fără să i se îmbujoreze obrajii, că este posibil ca Lisbon şi Jane să le calce pe urme lui Van Pelt şi Rigsby.
În alte circumstanţe, nu aş milita împotriva perechii Jane - Lisbon, mai ales că îmi sunt dragi cei doi protagonişti şi nu mi i-aş putea imagina separat, însă "The Mentalist" este un serial poliţist, nu o telenovelă în care toată lumea se cuplează cu toată lumea, iar eu aştept consecvenţă şi coerenţă în gândire din partea celor implicaţi în procesul de producţie, nu atitudini schimbate după cum bate vântul. În plus, preferinţele lui Patrick Jane se îndreaptă spre femei sofisticate, cochete, elevate, manipulative şi un pic perverse, care să ţină pasul cu escrocul din el, nicidecum spre femei autoritare, ţâfnoase, fără simţul umorului şi fără nicio fărâmă de prefăcătorie, motiv pentru care mi se pare absurdă trecerea de la Erica Flynn sau Brooke Harper la Teresa Lisbon.
Mă contrazice aventura lui de-o noapte cu Lorelei Martins, care nu este nici sinceră şi loială precum Teresa, nici rafinată şi elegantă precum Erica sau Brooke, aceasta reuşind să se insinueze în patul şi în inima lui Patrick cu toate că nu corespunde tiparului. Dacă Lisbon va fi la rândul ei o excepţie şi va ajunge să fie strânsă la piept de Jane, pe comoda canapea din piele maro din birou sau pe incomodul pat din mansardă, vom trăi şi vom vedea, existând voci care pretind că în episodul 6, "Fire and Brimstone", va avea loc un eveniment fierbinte între cei doi parteneri (a kiss maybe).
Întrucât "Wedding in Red" a stat sub semnul iubirii şi al legămintelor sacre, introducând pentru prima oară serialul "The Mentalist" în zodia romantismului, scenaristul Daniel Cerone a discutat cu editorii de la The Hollywood Reporter tot despre căsătoria lui Rigsby cu Van Pelt şi despre eventuala relaţie amoroasă dintre Jane şi Lisbon, punctând doar în treacăt confruntarea tensionată dintre consultantul CBI şi şeriful McAllister.
Personal, vreau lămuriri cu privire la rolul porumbeilor în rezolvarea misterului Red John fiindcă de vreo trei episoade apar în cadru tot soiul de vietăţi înaripate şi mi se pare imposibil să fie o simplă coincidenţă. În "The Desert Rose", atunci când Lisbon este atrasă de Red John în casa plină de pânze de păianjen şi simboluri sataniste, un porumbel trece în goană pe lângă ea şi o sperie. În "Black-Winged Redbird", atunci când Jane şi Lisbon îşi beau cafelele pe o bancă din parc şi discută despre moartea psihiatrei Sophie Miller, o persoană de pe banca vecină hrăneşte un stol de porumbei. Iar în "Wedding in Red", atunci când Jane şi McAllister pătrund în turlă după o aventură periculoasă în stil Hitchcock pe acoperişul bisericii, şeriful se fereşte de un porumbel agresiv ivit de nicăieri, suspectul în cazul Red John afirmând că detestă această specie.
Cred că singura dată când s-a mai făcut referire la porumbei a fost în secvenţa în care Lisbon i-a mărturisit lui Jane că, ori de câte ori o visează pe mama ei decedată, o vede hrănind porumbei. Bizar şi atât de incitant încât m-am hotărât să caut semnificaţia acestei păsări în diferite culturi şi religii ale lumii. Astfel, în creştinism, porumbelul cu ramura de măslin în cioc simbolizează pacea şi veştile bune, fiind una dintre formele trupeşti pe care le ia Duhul Sfânt atunci când coboară pe pământ, în vreme ce în hinduism este întruchiparea sufletului. În islamism, porumbelul este considerat un protector al profetului Mahomed, în Egiptul antic era văzut ca un simbol al inocenţei, iar în mitologia greacă era pasărea zeiţei Afrodita şi sugera dragostea. În China, porumbelul semnifica longevitate şi linişte, iar în mitologia japoneză era asociat cu zeul războiului Hachiman.
Când Bruno Heller a sugerat că un indiciu major a fost inserat în finalul episodului "The Desert Rose", am analizat din toate unghiurile scena în care Lisbon este pictată pe faţă de Red John cu acel smiley sângeriu pentru a vedea dacă nu cumva asasinul este stângaci. Mă tem că ar fi trebuit să studiez cu atenţie camera plină cu porumbei în care agenta CBI îl găseşte pe muribundul Brett Partridge şi în care devine ea însăşi o jucărie în mâinile lui Red John fiindcă există cu siguranţă o conexiune morbidă între aceste păsări (pe care ne-am obişnuit să le considerăm paşnice) şi actele de sadism ale personajului nostru din umbră.

Philiana Ng: Cu ce provocări v-aţi confruntat când v-aţi aşezat să scrieţi acest episod, ştiind că este unul important pentru fani?
Daniel Cerone: Aceasta a fost una dintre cele mai grele poveşti pe care a trebuit să le prezint vreodată fiindcă, de fapt, a fost vorba de trei fire narative majore. Pe de-o parte, remarcaţi că îl analizăm cu seriozitate pe unul dintre suspecţii din cazul Red John, ceea ce-i conferă episodului tensiune şi pericol. Pe de altă parte, avem nunta lui Rigsby şi Van Pelt, care a fost pregătită vreme de 6 ani. Este o poveste cu un impact emoţional uriaş, care constituie sufletul episodului. Dar, mai presus de toate, avem o crimă. La urma urmei, lucrăm la un serial poliţist şi nu putem trişa la acest capitol. Provocarea a constat în a combina toate cele trei poveşti într-o singură poveste satisfăcătoare şi totuşi să oferim fiecărei istorii greutatea şi valoarea pe care le merită.
Philiana Ng: Au existat discuţii cu privire la modul în care doreaţi să înfăţişaţi nunta lui Rigsby cu Van Pelt?
Daniel Cerone: Cu siguranţă au existat discuţii, dar, în ceea ce mă priveşte, îmi place genul de dramă care te izbeşte pieziş şi pe neaşteptate. Datorită promovării şi publicităţii, nu mai reprezintă o surpriză faptul că Rigsby şi Van Pelt se vor reuni în acest episod. Dar modul în care tratăm noi subiectul în respectivul episod poate fi surprinzător. Nu este o coincidenţă că ei se căsătoresc în aceeaşi săptămână în care noi investigăm un omor la o recepţie de nuntă. De fapt, în acest caz, crima este elementul aleatoriu care îi împinge pe Rigsby şi Van Pelt în universul unei nunţi fastuoase, le stârneşte acestora o mulţime de sentimente şi îi forţează să recunoască existenţa multor speranţe şi visuri pe care le au. Au trecut 6 ani, cu urcuşurile şi coborâşurile specifice oricărei relaţii, iar ei sunt încă împreună. Au existat logodnici psihopaţi şi mame pentru copiii lor. Pentru o lungă perioadă, ceea ce i-a ţinut la distanţă a fost faptul că în CBI nu erau permise relaţiile amoroase între colegi, însă, de îndată ce s-a renunţat la acea regulă, ne-am pus întrebarea ca scenarişti ce anume îi mai opreşte pe cei doi? De ce nu putem să-i cuplăm? Am simţit că este un lucru foarte onest să explorez care le este locul într-o lume în care ar putea face acel pas.
Philiana Ng: Acum că Rigsby şi Van Pelt sunt căsătoriţi, alte personaje, mai ales Jane şi Lisbon, sunt entuziasmate de ideea de a face pasul următor în relaţia lor?
Daniel Cerone: Da, Lisbon şi Jane reprezintă un subiect de discuţie pentru noi ca scenarişti. Suntem conştienţi că subiectul prezintă interes pentru fani. În viitor, având în vedere ceea ce se va întâmpla în dinamica relaţiei lor după încheierea poveştii Red John, este ceva ce încă explorăm. Suntem conştienţi de interesul şi dorinţa lui Jane şi Lisbon. Ei au mare nevoie unul de altul şi sunt unul pentru altul structura de rezistenţă fiindcă au trecut prin multe împreună. Este corect să spunem că vom explora diverse aspecte ale relaţiei lor.
Philiana Ng: Ce urmează pentru Rigsby şi Van Pelt ca şi cuplu căsătorit?
Daniel Cerone: Ne vom distra un pic cu ei la începutul mariajului deoarece vor trebui să se confrunte cu problemele cu care se confruntă noile cupluri. Dar dincolo de asta, în a doua jumătate a sezonului, încă explorăm în ce direcţie se va îndrepta relaţia lor.
Philiana Ng: De vreme ce ştim că identitatea lui Red John va fi dezvăluită mai târziu în acest sezon, iar acest episod se concentrează exclusiv pe şeriful McAllister, a fost o provocare neobişnuită să vă axaţi pe un singur suspect?
Daniel Cerone: A fost distractiv! Reuşim să înţelegem pe deplin şi să scriem despre lucruri la care am făcut aluzie şi cu care v-am tachinat vreme de 5 - 6 ani. Restrângem lista la câteva nume, ataşăm chipuri acelor nume şi reuşim să-i cunoaştem pe acei suspecţi în doar câteva episoade. Este incitant pentru noi. De asemenea, unii dintre aceşti oameni vor începe să iasă de pe listă foarte repede. Unul deja a făcut-o. Încercăm să construim câteva momente esenţiale care ne vor propulsa spre punctul culminant de la mijlocul sezonului, iar studierea şerifului McAllister este primul pas.
Philiana Ng: Care a fost scena preferată pe care aţi scris-o?
Daniel Cerone: Chiar mi-au plăcut vreo două scene cu Jane şi McAllister, tensiunea care există acolo, dar, în cele din urmă, a fost vorba despre chestiile emoţionante în care am fost antrenat scriind neaşteptata cerere în căsătorie a lui Rigsby. Şi mai ales atunci când Van Pelt stă de vorbă cu mireasa şi o convinge că trebuie să se mărite deoarece Van Pelt are experienţă cu renunţarea la o relaţie la care nu ar fi trebuit să renunţe.

Sursă text: http://www.hollywoodreporter.com
Surse imagini: http://robintunneyweb.net
http://tv.yahoo.com

0 comments: