"Something New"? Nu, acelaşi Simon Baker dulce ca mierea. Într-o lumină de miere ...

"I just happen to prefer black men. It's not a prejudice, it's a preference"  -  Kenya McQueen (Sanaa Lathan)

"Sure, it's your preference to be prejudice"  -  Brian Kelly (Simon Baker)


Aş fi nesinceră cu mine însămi şi cu alţii dacă aş pretinde că nu-mi lipseşte acea "guilty pleasure" pe care o reprezintă episodul săptămânal din "The Mentalist", însă, în timp ce Simon Baker ia în stăpânire crestele valurilor din Sydney şi petrece un Crăciun estival la 23 de grade Celsius, nimic nu mă împiedică pe mine să fac slalom printre filmele sale noi sau vechi şi să-mi ofer un cadou de sărbători mai consistent decât rara specie de cicadă Blue Moon, cu aripi străvezii şi ochi bulbucaţi, fotografiată de către actor în ţara lui de origine şi folosită ca prilej de a le ura tradiţionalul "Merry Christmas" celor peste 10.000 de followers de pe Instagram. 

Primul DVD care mi-a căzut în mână atunci când am decis să-mi prepar un cappuccino fierbinte, să mă strecor sub o cuvertură pufoasă şi să mă afund în universul bakerian pentru a uita de disconfortul pe care mi-l cauzează iarna instalată în emisfera nordică a fost  "Something New", o comedie romantică lansată de compania Focus Features în anul 2006, care abordează cu francheţe şi umor, exclusiv din perspectiva comunităţii afro-americane, teme incomode precum prejudecăţile societăţii cu privire la relaţiile interrasiale sau discriminarea la locul de muncă pe criterii sexuale ori rasiale.

Scris şi regizat de către debutantele Kriss Turner şi respectiv Sanaa Hamri, două femei de culoare ce au cunoştinţe aprofundate despre problemele cu care se confruntă un cuplu format dintr-un alb şi o negresă chiar şi în cosmopolita Americă de Nord şi în aparent tolerantul secol al XXI-lea, "Something New" reuşeşte să depăşească nivelul unui film de dragoste mediocru, în genul acelora care populează cinematografele de Valentine's Day, deşi amăgeşte cu promisiunea că iubirea învinge obstacolele şi se încheie cu o nuntă, cu un noian de îmbrăţişări şi cu un consens general în care se topeşte orice rămăşiţă de ostilitate. 

Evenimentele sunt relatate din perspectiva Kenyei McQueen (Sanaa Lathan), o femeie de afaceri rafinată, educată şi frumoasă, care îngroaşă rândurile celor 42,4% afro-americance necăsătorite fiindcă îşi sacrifică viaţa personală pentru a deveni parteneră la firma de contabilitate Benson, Bailey and Becks, fiind atât de orientată spre carieră şi atât de obsedată de ideea de a-şi demonstra excelentele abilităţi profesionale într-un domeniu dominat de bărbaţi albi încât evită să îşi pună în valoare feminitatea pentru a nu fi considerată vulnerabilă. Ambiţioasă, lipsită de spontaneitate, încorsetată în reguli pe care şi le autoimpune sau pe care i le dictează familia şi prietenele, Kenya se teme să evadeze dintr-o cochilie în care se simte protejată, cu toate că tânjeşte după o prezenţă masculină care să anime casa în care tocmai s-a mutat şi ai cărei pereţi zugrăviţi în nuanţe de bej o deprimă şi îi acutizează senzaţia de solitudine.

În aşteptarea bărbatului negru ideal, care ar trebui să îndeplinească simultan o serie de condiţii precum să aibă o slujbă, să fi absolvit o facultate, să nu fie nebun de legat, să fie mai înalt decât ea, să aibă dinţi frumoşi, să nu aibă copii şi nici vreo înclinaţie spre perversiuni sexuale, mofturoasa domnişoară McQueen îşi învinge reticenţa şi acceptă să meargă la o întâlnire aranjată de colega de birou Leah. Recent eliberat dintr-o relaţie toxică, arhitectul peisagist Brian Kelly  (Simon Baker) este inteligent, înalt şi chipeş, exact aşa cum l-a descris Leah, iar ca un bonus se dovedeşte a fi manierat, sincer, cu un fin simţ al umorului şi cu un zâmbet de milioane, dar are un "defect" pe care Kenya nu poate să-l ignore: aparţine rasei caucaziene.

Iar dacă un viciu nu chiar atât de agasant al partenerului poate fi atenuat sau chiar suprimat o dată cu trecerea timpului datorită unei influenţe faste, este evident că Kenya are mâinile legate când vine vorba de culoarea pielii lui Brian întrucât acest "ideal white man" nu va fi niciodată de partea corectă a baricadei în bătălia care se poartă în mod constant în mintea ei. 

Dezinvolt şi relaxat, bine dispus ca orice om care lucrează în spaţii deschise, înconjurat de mireasma florilor şi de susurul fântânilor arteziene, Brian merită să savureze plăcerile pe care i le oferă practicarea unei profesii ce îi umple sufletul de bucurie fiindcă, spre deosebire de Kenya, cu 6 ani în urmă a avut curajul de a renunţa la o carieră searbădă într-o agenţie de publicitate şi şi-a urmat visul de a amenaja grădini. Deşi prima lor întâlnire de la Starbucks, un local nepretenţios în care Brian se simte confortabil, dar în care Kenya nu ar pune piciorul în circumstanţe normale, se transformă într-un dezastru din cauza atitudinii inflexibile a femeii, nu trece multă vreme până când protagoniştii dau nas în nas la petrecerea de logodnă a lui Leah, surâsul radios cu care Brian a întâmpinat-o pe Kenya atunci când au făcut cunoştinţă fiind înlocuit acum cu o mină serioasă, cu o strângere de mână protocolară şi cu un schimb de replici politicoase, dar reci, specifice unei relaţii de afaceri. 

După ce este constrânsă de către doamna Cahan să-l angajeze pe Brian Kelly pentru a-i amenaja curtea din spate, invadată de bălării şi cu un aspect părăginit şi dezolant, Kenya McQueen ajunge să petreacă din ce în ce mai mult timp în compania carismaticului arhitect, studiind de la o distanţă sigură, din spatele ferestrei, bicepşii încordaţi şi frumos conturaţi ai bărbatului care munceşte din greu pentru a-i oferi ei un colţ de rai în care să se refugieze în serile în care se întoarce extenuată de la serviciu. Dorinţa care se aprinde în ochii Kenyei şi flutură pe buzele ei întredeschise în minutele în care urmăreşte mişcările lente şi senzuale ale unui cuplu de dansatori, dorinţă pe care se străduieşte să o reprime ori de câte ori privirea indiscretă a mamei îi cercetează chipul, constituie un preludiu al celei dintâi apropieri reale de Brian, în noaptea în care se întoarce de la spectacolul care i-a deşteptat simţurile şi i-a stârnit reacţii fizice demult uitate, atrăgătoarea afro-americancă invitându-l în living-room pe la fel de atrăgătorul caucazian pentru a împărţi o cină cu preparate din bucătăria chinezească.

Sursă material video:  http://www.youtube.com

Thanks to Instylew's channel for this video!

Tolănit comod pe covor şi jucându-se cu paharul de vin aproape gol, Brian o antrenează pe Kenya într-o discuţie de la suflet la suflet, sugerându-i să redecoreze şi să imprime un strop de culoare deopotrivă locuinţei inundate de bej şi vieţii ei terne astfel încât să aibă impresia că intră într-un cămin primitor, nu într-o impersonală cameră de hotel. "Culorile aduc energie, excită simţurile. Te pot întrista, te pot înveseli, te pot face îndrăzneaţă", argumente pe care Brian i le expune Kenyei pentru a o convinge să-şi exploreze dorinţele intime, să-şi scoată la iveală adevărata personalitate şi să se debaraseze de presiunile exercitate asupra ei de către o mamă autoritară şi exagerat de preocupată de statutul social şi de către un frate afemeiat şi imatur, care nu concepe că sora mai mare ar putea sfida cutumele şi s-ar putea îndrăgosti de un bărbat de altă rasă şi, pe deasupra, dintr-o clasă socială inferioară.

Deşi o impulsionează pe Kenya să se distreze şi să experimenteze pe plan erotic în braţele arhitectului cel sexy, cele trei prietene ale eroinei sunt la fel de obtuze când vine vorba de o legătură stabilă sau de o eventuală căsătorie cu un alb, chiar dacă se întâmplă ca acesta să aibă toate atuurile pe care le caută ele fără prea mult succes la bărbatul negru perfect. Îmbrăţişând conceptul "Let go, let flow" şi lăsându-se purtate pe valul pasiunii, doctoriţa Suzette (Golden Brooks) şi judecătoarea federală Cheryl (Wendy Raquel Robinson) încalcă regulile stricte ale moralei şi ale societăţii, prima devenind amanta unui bărbat însurat, iar cea de-a doua logodindu-se cu un bucătar, o profesie modestă prin comparaţie cu profesia ei, însă relaţiile celor două prietene ale protagonistei nu sunt considerate nici pe jumătate atât de scandaloase şi nu sunt condamnate cu o atât de mare vehemenţă de comunitatea afro-americană din Los Angeles precum relaţia Kenyei cu Brian deoarece partenerii celorlalte au pielea ciocolatie adecvată. 

Înainte ca Brian să pătrundă în turnul ei de fildeş şi să-i destructureze sistemul de restricţii, Kenya detesta excursiile, câinii, insectele, sushi şi culoarea roşie, însă drumeţiile devin o plăcere în compania bărbatului de care se simte atrasă, mai ales atunci când ploaia torenţială îi determină pe amândoi să se adăpostească sub un arbore rămuros care le ascunde primele săruturi caste, gestul de a mângâia blana unui animal nu-i mai provoacă repulsie sau crize de astm dacă este vorba de Max, un golden retriever de care arhitectul peisagist este nedespărţit, iar roşul nu i se mai pare o culoare care nu o defineşte dacă noul iubit îi pictează unghiile de la picioare cu o ojă sângerie.

Chimia dintre actorii Sanaa Lathan şi Simon Baker este vizibilă şi din altă galaxie, cele trei-patru secvenţe în care tensiunea sexuală mocnită dintre Kenya McQueen şi Brian Kelly se exteriorizează fiind pe cât de romantice, pe atât de senzuale şi generatoare de fiori şi fluturi în stomac, deşi cei care se aşteaptă la nuditate gratuită sau la dezmierdări voluptuoase şi vulgare prin aşternuturi au greşit filmul şi vor rămâne dezamăgiţi de simplitatea şi puritatea gesturilor celor doi. Lumina de miere pe care se proiectează trupurile semidezgolite ale actorilor principali pe parcursul primei scene de amor din budoarul Kenyei este de efect, însă Simon Baker şi Sanaa Lathan au dezvăluit în interviurile lor că regizoarea marocană a recurs la acest truc din necesităţi tehnice, pielea bărbatului fiind prea deschisă la culoare prin comparaţie cu pielea cafenie a femeii, motiv pentru care Simon şi Sanaa arătau bizar ori de câte ori împărţeau ecranul, în pofida multiplelor şedinţe de bronzare la solar şi a eforturilor depuse de echipa de machiaj.

În opinia mea, se observă că "Something New" a rezultat din eforturile reunite ale unui regizor de sex feminin, ale unui scenarist de sex feminin şi ale celor doi producători de sex feminin, personajul central metamorfozându-se în bărbatul pe care orice femeie şi l-ar dori alături în clipele de intimitate, bărbatul care nu se teme să îşi etaleze latura sensibilă, care atinge doar cu vârful degetelor, care ştie când să fie pasional şi când să fie tandru, care nu se întoarce pe partea cealaltă a patului şi nu adoarme imediat ce actul sexual s-a consumat, ci continuă să-şi învăluie partenera în razele ce curg din ochii lui de îndrăgostit, care provoacă şi ascultă cu interes confesiunile persoanei dragi fiindcă vrea să ştie totul despre perioada în care nu a făcut parte din viaţa ei şi care nu numai că înţelege frustrările iubitei, dar are şi o imensă capacitate de empatie. 

Admit că este puţin probabil ca un astfel de specimen să existe în realitate, însă nu-mi pot imagina un actor mai potrivit care să-l întruchipeze pe acest gentleman desăvârşit decât Simon Baker, al cărui zâmbet are darul de a-ţi înmuia genunchii şi care reuşeşte cumva să fie mai fermecător decât bărbaţii cu abdomenul în pătrăţele şi cu vreo 10 ani mai tineri şi atunci când are pământ pe sub unghii şi este îmbrăcat cu o pereche de jeanşi jerpeliţi şi cu o cămaşă cu mâneci suflecate precum Brian Kelly, şi atunci când are o manichiură impecabilă şi poartă costume spilcuite cu trei piese precum Patrick Jane.

Titlul filmului ne-ar putea induce în eroare şi ne-ar putea determina să credem că subiectul este original, însă adevărul este că scenarista Kriss Turner nu descoperă nici roata şi nici apa caldă, ci merge pe linia inaugurată de drama romantică "Guess Who's Coming to Dinner" în anul 1967 şi continuată de comedia romantică "Guess Who" în anul 2005, cu deosebirea că se pune accentul doar pe ideile preconcepute şi pe convingerile Kenyei şi ale anturajului ei, clanul Kelly fiind complet eliminat din ecuaţie şi, în consecinţă, spectatorii neavând habar care este viziunea părinţilor lui Brian cu privire la intrarea în familie a unei nurori de culoare.

Având în vedere cât de maleabil şi deschis la minte este Brian referitor la relaţiile interrasiale, înclin să cred că a fost educat în spiritul toleranţei de către părinţii săi şi că aceştia nu vor decât să îşi ştie copilul fericit, o atitudine pe care o îmbrăţişează inclusiv tatăl Kenyei, şeful secţiei de neurochirurgie de la spitalul Cedars Sinai, care dezaprobă tacit snobismul nevestei lui, simte tristeţea din glasul fiicei atunci când îi telefonează pentru a o felicita cu ocazia Valentine's Day şi se bucură sincer când aceasta îşi ia soarta în propriile mâini, nu se mai complace în singurătate şi porneşte într-o aventură palpitantă la braţul bărbatului pe care singură şi l-a ales. "Ideea este că dragostea e o aventură, nu o decizie pe care o iei de dragul altora. Este o decizie pe care o iei cu inima. Oricum, băiatul este doar alb, nu este marţian", o consolează Edmond McQueen (Earl Billings) pe fiica lui cu ochii umflaţi de plâns, care şi-a sacrificat sentimentele doar fiindcă i-a fost mai uşor să rămână în zona de confort şi să le facă pe plac mamei (Alfre Woodard), fratelui şi prietenelor ei decât să înfrunte oprobriul comunităţii afro-americane.

Cu toate că este ţinta glumelor nesărate ale unei artiste de stand-up comedy şi este tratat cu condescendenţă de Nelson McQueen (Donald Faison), un Don Juan care se mândreşte cu maşina sport dăruită de tatăl lui la absolvirea colegiului şi se afişează cu o altă piţipoancă la fiecare reuniune familială, iar tentativele lui de a se integra în grupul de prieteni ai Kenyei sunt respinse în mod constant de către bucătarul Walter (Mike Epps), care îl suspectează iniţial că nu are intenţii onorabile în ceea ce o priveşte pe cea mai bună prietenă a iubitei lui Cheryl, Brian Kelly îşi păstrează calmul şi amabilitatea în orice situaţie şi nu renunţă la sufletul lui pereche din cauza unui detaliu atât de superficial precum culoarea diferită a pielii.

Înţelegător şi atent la nevoile iubitei lui, Brian pune preţ pe comunicare şi nu este niciodată prea obosit sau prea stresat de propriile probleme pentru a nu o încuraja pe Kenya să ignore mojiciile care i se întâmplă uneori la locul de muncă şi neîncrederea cu care este tratată de către partenerii de afaceri doar pentru că este femeie şi afro-americancă, iar albii nu se simt în largul lor atunci când află că ea le administrează milioanele de dolari. Singurul moment în care Brian îşi pierde răbdarea şi refuză să discute pentru a nu ştiu câta oară despre subiectele care o agasează pe combativa Kenya degenerează într-o ceartă printre rafturile unui supermarket şi, chiar dacă amândoi se feresc să ridice tonul, îşi aruncă reproşuri care ating puncte nevralgice şi provoacă o despărţire.

"Eşti senior manager la una dintre cele mai albe firme din ţară. Ai absolvit prima din promoţia ta la Stanford şi la Wharton, pentru numele lui Dumnezeu! Deţii o casă. Câştigi mai mulţi bani decât 98% din populaţia ţării, negri sau albi. Cu siguranţă câştigi mai mulţi bani decât mine. Aşa că povesteşte-mi despre frustrările tale că te ascult", o apostrofează Brian pe Kenya, însă tot el îşi calcă pe orgoliu şi face primul pas spre împăcare, sunând la uşa fostei partenere de cuplu şi declarându-i acesteia că o iubeşte. Nu s-au scurs decât două săptămâni de la separarea lor, iar Kenya deja a sancţionat faptul că Brian nu i-a dat niciun semn de viaţă cuplându-se cu Mark Harper (Blair Underwood), mentorul fratelui ei de la Facultatea de Drept şi acel "ideal black man" pe care a fost convinsă că îl va întâlni într-o zi.

Din orice unghi l-ar analiza pe Mark, acesta pare a întruni toate calităţile bărbatului perfect imaginat de Kenya pe vremea când Brian nu-i străpunsese scutul de protecţie, candidând la fel ca şi ea la un post de partener într-o prestigioasă firmă de avocatură, provenind dintr-o familie din înalta societate şi având nişte părinţi care reprezintă un model pentru oricine fiindcă sunt căsătoriţi de 45 de ani. Dar culorile vibrante au dispărut din nou din existenţa domnişoarei McQueen, chiar dacă pereţii camerelor sunt în continuare zugrăviţi în nuanţa de verde aleasă de Brian, iar în serile de singurătate în doi în care Kenya şi Mark stau pe aceeaşi canapea, cu câte un laptop pe genunchi, îngropaţi în cifre şi rapoarte, îi prevestesc femeii un viitor sumbru, în care râsul cu gura până la urechi şi gesturile ludice vor fi substituite cu zâmbete de circumstanţă.

Simon Baker obişnuieşte să spună că soţia lui Rebecca are în bucătărie o plăcuţă pe care sunt scrise cuvintele "Protejează-mă de ceea ce îmi doresc" şi exact aceasta este situaţia în care se află eroina din "Something New", Mark Harper fiind răspunsul batjocoritor al soartei la toate rugăciunile ei din trecut, semănând cu Kenya precum două picături de apă şi totuşi nereuşind să aprindă în ea nicio scânteie de pasiune.

Contrariile se atrag, iar Kenya înţelege la timp că merită să lupte pentru relaţia specială pe care o are cu Brian deoarece, la urma urmei, contează mai puţin diferenţele culturale, sociale şi rasiale decât faptul că arhitectul peisagist este unicul bărbat care a văzut-o "completely naked" (în sensul figurat al cuvântului) şi nu a fugit mâncând pământul nici când s-a comportat isteric din cauza unui păianjen încurcat prin păr, nici când l-a părăsit fără prea multe explicaţii la Starbucks, nici când l-a jignit afirmând că nu-şi permite să angajeze o contabilă de talia ei pentru a-i revizui registrele, nici când l-a dat afară din casă ca pe un vagabond după prima lor noapte de dragoste fiindcă i-a sugerat să renunţe la extensii, să fie mândră de părul ei natural şi ondulat şi să-şi dezvăluie latura îndrăzneaţă.

Şi, în plus, unde mai găseşte Kenya în epoca modernă un bărbat care să o tachineze subtil din cauza fobiei sale de păianjeni dăruindu-i cartea "Charlotte's Web" sau un bărbat care să fie atât de sexy când suflă să-i usuce oja de pe unghii sau să-i răcească mâncarea pe care tot el a gătit-o?  În cazul în care nu aţi vizionat "Something New" şi nu aveţi nimic împotriva producţiilor a căror distribuţie se compune în proporţie de 90% din actori de culoare,  chiar vi-l recomand fiindcă este un film imperfect, dar cu suflet şi cu umor de calitate, iar clişeele specifice oricărei comedii romantice pot fi uşor scuzate atunci când doi actori frumoşi şi talentaţi îţi trezesc atât de multe emoţii.                                            

            Sursă material video:  http://www.youtube.com

Surse imagini:   http://passionsimonbaker.tumblr.com

                            http://www.filmweb.pl