"Black Helicopters": Is Patrick Jane making a sincere effort to fit in?

 Sursă imagine: http://thementalistfans.com

"Everyone betrays truths about themselves. Knowing what people secretly want is what I do"  -  Patrick Jane

Este limpede ca lumina zilei că, pentru a anula "The Mentalist" după cel de-al şaselea sezon, factorii de decizie ai reţelei CBS vor trebui să treacă peste cadavrele fanilor înverşunaţi şi să contracareze printr-o atitudine stoică şi flegmatică potopul de critici şi invective pe care îl vor revărsa asupra lor cei 9,94 milioane de telespectatori nord-americani, care au salutat revenirea serialului pe ecrane în precedenta seară de duminică de parcă nu s-ar fi interpus aproape 2 luni între episodul "The Golden Hammer" şi episodul "Black Helicopters". Iar dacă ne aruncăm privirea pe statisticile în continuă schimbare de pe website-ul E! Online, constatăm că "The Mentalist" se impune din ce în ce mai clar în preferinţele celor care şi-au exprimat opţiunile prin vot în competiţia "Save One Show", procentul de 60,49 pe care îl înregistrează în acest moment dovedind că această dramă poliţistă, propulsată spre glorie de un personaj central care se manifestă precum o veritabilă forţă a naturii, este la fel de îndrăgită pe alte continente ca şi în Lumea Nouă.  

În ceea ce mă priveşte, am deopotrivă argumente pro şi argumente contra când vine vorba de o eventuală prelungire a serialului care mi-a provocat odinioară efuziuni de entuziasm şi care îmi induce acum o stare de nostalgie. Între Patrick Jane, Teresa Lisbon, Kimball Cho, Jason Wylie, Kim Fischer şi Dennis Abbott se cimentează relaţii de interdependenţă, iar noua echipă FBI începe treptat să semene cu vechea echipă CBI, cei şase învăţând să colaboreze în mod eficient, să se bizuie unii pe ceilalţi în situaţii care le periclitează vieţile, să lase deoparte suspiciunile şi să nu presupună că orice cadou venit din partea unui coleg este un cal troian menit să destabilizeze grupul şi să bage zâzanie prin birourile adăpostite de edificiul din oţel şi sticlă al Diviziei FBI din Austin, un loc pe care Lisbon l-a comparat cu un acvariu fiindcă, în pofida eleganţei austere, nu oferă niciun strop de confort sau intimitate. 

Stima pe care o resimt faţă de Dennis Abbott depăşeşte simpatia pe care mi-au inspirat-o anterior Virgil Minelli şi Madeline Hightower, directorul FBI cu origini afro-americane fiind un excelent lider de echipă, lăsând impresia că ar sări în foc pentru a-şi proteja oamenii, deşi nu se trage de şireturi cu ei şi nu încurajează gesturile de afecţiune ce i-ar putea diminua autoritatea, aplanând conflictele cu diplomaţie şi cu o voce mieroasă nu prea diferită de cea la care recurge Jane pentru a calma spiritele ori de câte ori intră în bucluc şi ştiind cu precizie când este cazul să pună piciorul în prag şi să intervină pentru a împiedica o situaţie să degenereze şi când este cazul să le ofere subalternilor libertatea de a-şi rezolva singuri disputele.   

 Sursă imagine: http://www.cbs.com

Din această perspectivă, mi s-ar părea aiurea ca "În mintea criminalului" să fie chemat la rampă pentru ultima oară în primăvara anului 2014 şi să nu existe un sezon 7 tocmai când vechile personaje şi noile personaje îşi descoperă reciproc punctele forte şi punctele vulnerabile, îşi dezvăluie secretele, aspiraţiile şi ambiţiile în faţa finului observator al comportamentului uman numit Patrick Jane, ies din carapace şi îşi îngăduie să renunţe pentru o clipă la rigiditatea pe care o presupune profesia de poliţist pentru a se bucura de darurile excentrice ale consultantului FBI şi depăşesc faza de stinghereală prin care trece orice persoană forţată să se integreze într-un alt mediu şi să se acomodeze cu pretenţiile şi tabieturile fiecărui coleg de serviciu. 

Problema mea este că reboot-ul "The Mentalist 2.0" se transformă pe zi ce trece într-un procedural de bună calitate şi cam atât, iar mie nu cazurile săptămânale de crimă mi-au pus sângele în mişcare şi mi-au făcut inima să răpăie în ritm de tobe înainte de episodul "My Blue Heaven" din actualul sezon, ci încâlcita istorie a confruntării dintre Jane şi Red John, motiv pentru care nu reuşesc nici să reaprind pasiunea şi nici să mă autoconving că reînnoirea serialului ar fi oportună în condiţiile în care apele ar curge lin în direcţia în care curg acum, ştiind că torentele care mă îngropau în emoţii nu vor mai rupe niciodată zăgazul.  

Cazul Red John a fost rădăcina din care "The Mentalist" şi-a extras seva şi din care s-au dezvoltat toate celelalte poveşti de mai mică importanţă şi amploare, iar când Bruno Heller a comis eroarea de a reteza baza de susţinere la mijlocul sezonului 6, şi-a asumat riscul ca arborele să se prăbuşească cu zgomot de-a curmezişul drumului, excelentele ratinguri pe care le are în continuare acest show de televiziune explicându-se mai degrabă prin carisma de care Simon Baker nu duce lipsă şi prin speranţa greu de ucis a fanilor că Patrick Jane şi Teresa Lisbon vor sfârşi prin a-şi arunca priviri galeşe pe deasupra cadavrelor victimelor, prin a colinda pe la scenele crimelor ţinându-se de mână şi prin a se săruta în atmosfera intimă oferită de Airstream-ul consultantului. În concluzie, adepţii cuplului Jisbon trebuie să ia o hotărâre neplăcută fiindcă este puţin probabil să obţină simultan de la Bruno Heller şi de la CBS o poveste de dragoste între protagonişti şi un al şaptelea sezon. 

 Sursă imagine: http://remember-jane.tumblr.com

Mi-am învăţat lecţia, iar pe viitor îmi voi tempera entuziasmul atunci când se va anunţa cu surle şi trâmbiţe revenirea în distribuţie a unor actori care îmi amintesc de începuturile serialului (Pruitt Taylor Vince, David Norona, Elisabeth Röhm, Reed Diamond, Kevin Corrigan, Malcolm McDowell), destinele tragice ale lui J.J. LaRoche, Osvaldo Ardiles sau Sophie Miller şi eliminarea succesivă şi sângeroasă din ecuaţie a majorităţii suspecţilor de pe lista lui Jane lăsându-mi un gust amar, practic numai personajele recurente Madeline Hightower şi Reede Smith scăpând cu viaţă din carnagiul declanşat de scenarişti. Nici nu vreau să mă gândesc cum vor ieşi din scenă  Wayne Rigsby şi Grace Van Pelt, mai ales că în episodul "White as the Driven Snow", ultima parte a trilogiei recent inaugurate de episodul "Black Helicopters", roşcata cu picioare lungi, pe care încerca să o seducă inclusiv amnezicul Jane în episodul "Fugue in Red" din sezonul 4, va fi răpită de către asasinul care le-a pus gând rău foştilor agenţi CBI.     

În precedentele recenzii, mi se întâmpla adeseori să mă las furată de palpitanta goană a mentalistului după criminalul în serie care îi îndoliase familia sau de flirtul jucăuş şi niciodată absent din relaţia celor doi parteneri din Biroul de Investigaţii al Californiei, însă epopeea confruntării lui Jane cu şeriful McAllister s-a sfârşit patetic în episodul 8 al acestui sezon, printr-o secvenţă a cărei coloană sonoră nu a fost asigurată numai de Blake Neely, ci şi de văicărelile, implorările şi regretele neverosimile ale unui Red John de la care m-aş fi aşteptat să-şi dea duhul cu o expresie sadică şi dispreţuitoare întipărită pe figură şi cu un ultim rânjet batjocoritor fluturându-i pe buze, dar "Black Helicopters" oferă la fel de puţine interacţiuni între Patrick şi Teresa ca şi "White Lines", motiv pentru care nu-mi rămâne decât să mă concentrez pe intriga poliţistă.  

Descoperirea trupului neînsufleţit al lui Edith Firlock în Juarez introduce în stare de alertă atât FBI-ul, cât şi poliţia locală, cu atât mai mult cu cât victima este o oficialitate de rang înalt din Departamentul de Justiţie şi nimeni nu înţelege cum a fost posibil să treacă frontiera dintre SUA şi Mexic fără să fie surprinsă nici de grăniceri, nici de performantele camere de supraveghere. În vreme ce Lisbon rămâne în Austin pentru a analiza cazul torturării şi înjunghierii lui Osvaldo Ardiles şi pentru a găsi indicii cu privire la identitatea celui care se răzbună pe foştii membri ai echipei CBI punându-le sub urmărire telefoanele şi spionându-le fiecare mişcare, Jane, Cho şi Fischer sunt trimişi la sud de graniţă pentru a descâlci iţele împuşcării procurorului federal Firlock. 

Sursă imagine: http://www.seat42f.com

Tricoul cu mesaj politic, sandalele şi tatuajul de pe braţul femeii contrastează cu manichiura îngrijită şi coafura conservatoare, aşa că Jane trage imediat concluzia că Edith Firlock s-a deghizat într-o hippie pentru a câştiga încrederea unei persoane din trecutul ei îndepărtat, cineva care nu ar fi exclus să se ascundă la o fermă din localitatea texană Gentry, trăind în mijlocul unei comunităţi izolate şi înarmate până-n dinţi, care şi-a autoproclamat autonomia faţă de Guvern şi şi-a fixat propriile reguli.   

Rebel şi nonconformist, inventând ad-hoc un plan pe care uită să-l aducă la cunoştinţa şefilor sau colegilor, acţionând impulsiv, în baza unei intuiţii, Jane urcă la volanul Airstream-ului şi urmează camioneta lui Alex Mildray, liderul şi purtătorul de cuvânt al acelor fermieri care cultivă legume organice şi vând unt de arahide la târg. Sunt convinsă că admiratorii Teresei, care nu concep ideea că Patrick ar putea dezvolta sentimente romantice faţă de o altă femeie şi care încă mai pufnesc de necaz ori de câte ori îşi amintesc cum a lăsat-o consultantul pe favorita lor singură pe plajă şi cu ochii-n soare în episodul "Fire and Brimstone", s-au simţit răzbunaţi şi s-au distrat copios pe seama lui Kim, pe care mentalistul a abandonat-o în mijlocul drumului, fără niciun mijloc de transport, deşi între Gentry şi Austin se întindea un drum ce nu putea fi parcurs cu maşina decât în 5 ore. 

Ca să fiu sinceră, mie mi s-a părut mai gravă faza în care Patrick Jane permite ca Kim Fischer să fie încolţită de către fermierii texani în piaţa în care aceştia îşi comercializează produsele naturiste, ştiind din primul moment cum va decurge tentativa agentei FBI de a socializa cu suspicioşii localnici cu scopul de a obţine informaţii despre victimă, chicotind în barbă din spatele ferestrei Airstream-ului atunci când şefa lui dă cu capul de pragul de sus ca să-l vadă pe cel de jos şi ironizând-o ulterior cu replica "tough rodeo", sugerându-i astfel că a fost serios luată în coarne şi tăvălită în arenă de acei urmaşi ai hippioţilor.       

Sursă material video: https://www.youtube.com

Pentru cineva care se presupune că a înşelat inclusiv vigilenţa lui Jane pe acea insulă exotică, Fischer nu manifestă abilităţi deosebite de a comunica cu oamenii şi de a-şi disimula intenţiile, însă e drept că nici arma, nici insigna, nici zâmbetul forţat şi nici atitudinea ţeapănă n-o ajută să treacă neobservată, succesul pe care l-a avut în demersul de a-l convinge pe Jane să se întoarcă pe teritoriul nord-american fiind influenţat de nevoia acestuia de a stabili contacte umane cu alţi vorbitori de limba engleză, după 2 ani în care suferise de singurătate şi tânjise după compania unui compatriot cu care să poată purta o conversaţie decentă. 

Orgoliosul Jane nu este bărbatul care să uite şi să ierte păcatul de a-l fi prins cu garda jos şi de a-i fi exploatat o slăbiciune într-o etapă în care traversa o criză existenţială, aşa că îi plăteşte poliţe lui Fischer ori de câte ori se iveşte prilejul, mai ales că nici ea nu a ridicat un deget să-l ajute atunci când a fost snopit în bătaie de lacheii unui traficant de droguri, fiind mult mai importat pentru ea să nu se deconspire decât să facă uz de funcţie pentru a-l proteja pe el. Indignarea şi revolta lui Fischer rămân fără ecou, iar agenta FBI bate la porţi închise când i se plânge lui Abbott că a fost abandonată la graniţa cu Mexicul de către insubordonatul consultant, directorul fiind definitiv cucerit de Jane după ce acesta i-a dăruit un roboţel Voltron pe care şi-l dorise în copilărie. 

În cazul lui Lisbon, Jane a alternat darurile extravagante şi costisitoare (un ponei, un set de bijuterii cu smaralde) cu darurile de suflet (căpşune, mere, îngheţată, gogoşi, tequila, flori), însă de data aceasta mentalistul a adus zâmbetul pe chipurile severe ale lui Cho, Abbott, Fischer şi Wylie, copleşindu-i pe aceştia cu mici atenţii şi oferindu-le fleacuri fără valoare materială, dar cu valoare sentimentală precum boabe de fasole mexicană săltăreaţă, roboţi de jucărie, baghete magice de prinţese sau jucării digitale japoneze Tamagotchi. Secvenţele în care cei patru îşi primesc punguţele cu surprize au făcut deliciul fanilor în episodul "Black Helicopters", copilul din Jane adresându-se copiilor din Abbott, Fischer, Cho şi Wylie şi bucurându-se cu sinceritate de reacţiile de surprindere şi încântare ale vechilor şi noilor colaboratori din FBI. 

 Sursă imagine: http://www.cbs.com

Deşi a existat o singură scenă în care Simon Baker şi Robin Tunney au împărţit ecranul, unii telespectatori nu s-ar sfii să arunce un chibrit în speranţa că se va aprinde vreo vâlvătaie între cei doi protagonişti ai serialului, iar scenarista Erika Green Swafford şi regizorul Randy Zisk nu fac niciun efort să le zădărnicească visurile dacă ne gândim la faptul că primele cuvinte pe care Jane li le adresează lui Fischer şi Cho în Juarez sunt "Where is Lisbon? No Lisbon?", iar una dintre replicile pe care Lisbon i le spune la telefon lui Jane este "Are you ever coming back?", ca şi cum s-ar fi despărţit doar de o zi şi deja i-ar fi dor de el. La urma urmei, nu poţi să nu remarci că Jane îi cere lui Lisbon să intervină pe lângă Abbott pentru a trimite la ferma din Gentry un elicopter negru, un tanc şi un convoi de maşini, deşi ar fi fost firesc să îi contacteze pe superiorii ierarhici Abbott sau Fischer într-o astfel de problemă, ei având putere de decizie în FBI. De asemenea, deşi ignoră apelurile telefonice şi SMS-urile lui Kim, Patrick o sună pe Teresa din Airstream, imediat ce se trezeşte din somn, după o noapte petrecută în comunitatea de tip hippiot.

Oricine cunoaşte mai multe detalii despre viaţa personală a lui Simon Baker şi-a dat seama că acesta s-a simţit în largul lui respirând aerul curat de ţară şi mânuind un ciocan pentru a bate cuie în ulucile unui gard, australianul deţinând o fermă în Nashua şi fiind foarte îndemânatic şi priceput la treburile gospodăreşti.  Fără a fi nici cel mai bun, nici cel mai slab episod din era post-Red John, "Black Helicopters" s-a construit în jurul aceluiaşi Patrick Jane, un personaj cu un farmec deopotrivă angelic şi diavolesc, capabil într-adevăr să menţină serialul pe sticlă până când Simon Baker şi Robin Tunney vor soluţiona crime din scaune cu rotile, dintr-un azil de bătrâni, aşa cum ambii ne-au ameninţat. Lăsând gluma la o parte, eu chiar trag nădejde că Simon va avea ocazia de a-şi pune în valoare calităţile de regizor şi de a-şi concretiza proiectele "Breath" şi "The Inheritor". Iar pentru ca idealurile lui să prindă contur, oricât ar fi de dureros pentru noi, fanii "The Mentalist", trebuie să-l lăsăm să se desprinsă o dată pentru totdeauna de Patrick Jane.