"Forest Green": Patrick Jane and Teresa Lisbon are lost in the woods

"If I could only just see ..."  -  Patrick Jane

Îmi amintesc limpede că episodul "Forest Green" a fost cadoul pe care ni l-a oferit CBS Television Network cu ocazia Paștelui ortodox și catolic, ceea ce înseamnă că au trecut vreo 36 de zile de când l-am vizionat și am dobândit detașarea necesară pentru a comenta secvența de deschidere fără să mă frec la ochi spre a mă convinge că simțul vizual nu-mi joacă feste, fără să pufnesc dezaprobator și fără să-mi scape printre dinți exclamații de genul "Merde!" sau "What the fuck!", care nu-și găsesc locul în vocabularul unei persoane ce detestă vulgaritatea și limbajul licențios, dar care îmi flutură ocazional pe buze din cauza nărăvașului Patrick Jane, cel mai dat naibii personaj din istoria televiziunii (și, credeți-mă pe cuvânt, chiar am intenționat să-l dezmierd cu un compliment). În clipa în care am văzut-o pe Teresa Lisbon coborând treptele casei lui Marcus Pike cu pletele ude și cu un zâmbet până la urechi, gândul care mi-a traversat mintea în goană, fără să se oprească la culoarea roșie a semaforului meu lăuntric pentru a-mi îngădui să-l analizez și să-i decelez hibele, a fost acela că vanitosul Jane, care nu concepe să fie eclipsat de un alt mascul alfa, nu o va ierta niciodată pentru o asemenea trădare și își va sfredeli inima cu vătraiul încins în foc pentru a smulge sentimente pe care le tăinuiește de ani întregi fiindcă i-ar face franjuri aura de inaccesibilitate, l-ar îngenunchea și l-ar determina să pară slab în propriii ochi.  

Însă, indiferent dacă ne convine sau nu, acel Jane intransigent, inadaptabil și necruțător, incapabil să accepte compromisuri și să acorde iertare celor care l-au rănit, s-a prelins prin buricele degetelor ce strângeau spasmodic gâtul șerifului McAllister, a alunecat în trupul inert al lui Red John și a murit o dată cu asasinul în serie în parcul de lângă cimitirul în care erau înhumate Angela și Charlotte Anne, iar acest Jane întors din raiul lui albastru reprezentat de plajele Venezuelei s-a maturizat puțin câte puțin, s-a reintegrat în societate, a învățat să funcționeze în echipă, a făcut eforturi pentru a câștiga respectul colegilor și șefilor din FBI, a dezvoltat o autentică prietenie cu Dennis Abbott și, oricât ar suna de bizar, s-a reîndrăgostit. "Niciun om pe lume nu-i doar un ostrov, stingher şi de sine stătător. Fiecare om este o bucăţică din Univers, o parte din întregul cel de căpetenie. Dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa este împuţinată, aşa cum ar fi orice bulgăre de pământ, ori moşia ta, ori a prietenilor tăi. Moartea oricărui om mă vatămă pe mine fiindcă mă aflu cuprins în omenire. De aceea, niciodată să nu faci întrebare: pentru cine bat clopotele? Pentru tine bat", un mesaj care îi aparține lui John Donne, pe care Hemingway l-a folosit ca motto al romanului "For Whom the Bell Tolls" și pe care Jane lasă impresia că l-a priceput într-un final, dărâmând Bastilia pe care el însuși și-a construit-o și ale cărei ziduri de solitudine și tăcere ajunseseră să-l apese dincolo de limita suportabilității, încordându-și voința pentru a înfrânge spaima paralizantă că orice ființă pe care o iubește poartă pecetea damnării și crăpând deocamdată ușa spre spațiul său interior doar atât cât Lisbon și telespectatorii să strecoare o privire indiscretă, fără să-i poată invada intimitatea.       

Așa cum dorul de Teresa, foamea de prezența ei fizică, dorința de a-i auzi vocea și de a o strânge la piept, nevoia de a comunica direct cu ea, iar nu prin mijlocirea romanticelor scrisori, l-au împins pe Patrick să-și asume riscul de a fi tras pe sfoară de FBI și ademenit într-o țară în care plana asupra lui spectrul sumbru al închisorii, tot astfel conștientizarea treptată a adevărului că ar putea rata cea de-a doua șansă la fericire mai degrabă din cauza lentorii cu care se derulează propriul proces de vindecare psihologică decât din cauza unui rival prea anost pentru a-i stârni Teresei vreo pasiune mistuitoare, îl împinge pe mentalist să nu-și mai camufleze atât de atent emoțiile ori de câte ori observă cum polițista băiețoasă și îmbufnată, care se simțea în largul ei doar atunci când purta pantaloni, geci din piele, pulovere cu guler întors și ghete, se emancipează, își afirmă feminitatea și se metamorfozează într-o femeie lipsită de complexe chiar și în situațiile în care defilează prin fața celor doi bărbați importanți din trecutul și prezentul ei îmbrăcată în rochii scurte, decoltate și sexy.

Deconcertant pentru Jane este nu numai faptul că Lisbon a ieșit din cercul lui de influență și a început să-i conteste autoritatea (câteodată vocal, câteodată tacit), luând decizii responsabile care pun ordine în viața ei personală, dar aruncă în haos viața lui, ci și faptul că femeia puternică și realistă după care tânjește acum, care l-a ținut de mână cât timp a străbătut orbește atât un labirint plin de capcanele unor sentimente distructive, cât și o galerie subterană pe pereții căreia era scrijelit obsesiv cuvântul "Răzbunare", își dezvăluie sensibilitatea, se lasă cucerită de gesturi romantice și își propune să fie elegantă și senzuală pentru a face pe plac unui alt bărbat, un necunoscut care s-a interpus între ei doi cum n-a reușit nimeni vreodată și care, în esență, nu este atât de diferit de consultantul FBI precum ni s-a părut nouă în episodul "Violets".

Jane a mințit prea mult, a înșelat prea des încrederea partenerei, a profitat cu prea mare nonșalanță de candoarea și dragostea ce o determinau pe Lisbon să-și pună cariera drept miză într-un joc ale cărui reguli erau stabilite alternativ de către el și de către Red John, iar acum mentalistul culege ceea ce a semănat și este străpuns de armele pe care el însuși le-a ascuțit pentru a le încerca tăișul deopotrivă pe pielea dușmanilor și a aliaților, păcatele trecutului întorcându-se ca să-l bântuie, iar tendințele lui de a se eschiva, de a face slalom printre subiectele incomode și de a ține ascunse în mânecă atuurile pe care ar trebui să le înșire pe masă fiind scoase în evidență în mod grotesc de cinstea lui Pike, care abordează cu franchețe, înțelepciune și un strop de șiretenie inclusiv conversațiile ce ar putea distruge din fașă o relație care a debutat sub bune auspicii, mărturisindu-i iubitei că este divorțat și sugerându-i că i se vântură pe sub nas o oportunitate profesională pe care nu ar putea-o refuza fără să-i dea târcoale o umbră de regret. Deși se mândrește în sinea ei că a retezat cordonul ombilical care o lega de Jane și că nu-i mai permite acestuia să-i indice direcția, Teresa nu face altceva decât să sară din lac în puț, fiind periculos de aproape să înlocuiască lesa scurtă în care o ținea Patrick cu lesa lungă în care o va ține Marcus, un partener de cuplu care o domină la rândul lui și care, spre deosebire de impulsivul Jane, acționează cu tact și vinde imaginea unui bărbat răbdător și atent, dispus să sacrifice slujba de vis din Washington D.C. pentru a nu o dezrădăcina din nou pe conservatoarea Lisbon, care abia s-a adaptat la traiul din Austin și la cerințele locului de muncă din Divizia texană a FBI-ului. 

Nu contest că Pike o admiră pe Lisbon și se imaginează alături de ea pentru tot restul vieții, dorindu-și să toarne temelia unei relații care să evolueze firesc într-un mariaj și fiind mai implicat emoțional decât ea în această etapă a idilei lor, însă din spatele atitudinii altruiste și din spatele cuvintelor rostite pe un ton calm și persuasiv răzbate aceeași înclinație de a o manipula și de a o controla subtil pe femeia după care i s-au aprins călcâiele, dând senzația că nu va interfera cu liberul ei arbitru și evitând astfel o greșeală cu care rivalul Jane a călcat-o adeseori pe nervi pe fosta lui șefă din Biroul de Investigații al Californiei. Pike este un tip inteligent și știe că nu va repurta o victorie dacă o presează pe Lisbon să renunțe la noii colegi de care s-a atașat, la vechii prieteni Jane și Cho și la un contract care îi aduce satisfacții pe plan profesional, mai ales că în acest moment nu este capabil să-i obțină un job la fel de incitant precum acela care i-a fost propus lui de către FBI, așa că testează terenul pentru a vedea în ce ape se scaldă și pentru a se lămuri dacă intențiile de a face această relație să funcționeze își găsesc un corespondent în mintea proaspetei lui amante. 

Sursă material video: https://www.youtube.com

De când a rupt logodna cu Greg Marshall, Teresa s-a complăcut în singurătate și a sperat zadarnic nu că un alt curtezan îi va pune un inel pe deget, ci că Patrick își va scoate un inel de pe deget de dragul ei, așa că a uitat cum să se comporte în interiorul unui cuplu și o copleșește panica numai când se gândește la un angajament serios, acesta fiind motivul pentru care preferă o aventură pasageră cu Walter Mashburn și șovăie înainte de a-i confirma lui Marcus că și ea simte că povestea lor are potențial, dând din colț în colț, privind încurcată în lături și abia bâiguind un "What?" în momentul în care Pike o invită să-l însoțească în capitala Statelor Unite ale Americii. Lacrimile scânteietoare din ochii verzi ai Teresei au prea puțină legătură cu anunțul neașteptat al lui Marcus și cu posibilitatea de a-l pierde definitiv pe acesta în cazul în care ar decide să rămână în echipa lui Dennis Abbott din Austin, fiind reacția necenzurată a unei femei căreia îi fuge pământul de sub picioare fiindcă i se cere să-l părăsească pe Patrick, bărbatul datorită căruia continuă să meargă la serviciu cu plăcere în fiecare dimineață, încredințată că acasă poate fi oriunde atâta timp cât el zace întins pe canapeaua din vecinătatea biroului ei.

Nefiind un Jisbon shipper cu acte în regulă, nu m-a afectat antipatia ce emana prin fiecare por al altor fani iremediabil îndrăgostiți de "The Mentalist", ba chiar mi-a inspirat simpatie și compătimire personajul latino-americanului Pedro Pascal fiindcă intuiam că se va alege cu inima frântă și nu va scăpa neterfelit dintr-o confruntare cu personajul australianului Simon Baker pentru simplul motiv că urmașele Evei cedează tentației de a mușca din mărul interzis chiar dacă li se oferă ca alternativă cireșe delicioase, refuzând o învârtitură într-un carusel lent, cu muzică liniștitoare și căluți, în favoarea unei curse într-un montagne russe, chiar dacă le cresc șansele de a avea amețeli și grețuri și țipă (fals îngrozite) până sosesc la destinație. Vă amintiți că până și Patrick Jane afirma în primele sezoane că înțelege fascinația pe care o exercită băieții răi asupra reprezentantelor sexului frumos?

Mă preocupă semnificația numelui Pike și nu mă pot împiedica să mă întreb dacă a fost ales întâmplător sau deliberat de către scenariști, dintre multiplele sensuri descoperite în dicționar stârnindu-mi curiozitatea "drum cu plată", "barieră", "ghimpe", "suliță" și "știucă". Mă depășește legătura ce ar putea exista între pește și eroul introdus de Jordan Harper în episodul 16, însă mi se pare clar că Marcus este un spin și o lance înfipte în coastele consultantului, ultima barieră (sau ultimul gard, cum ar chicoti fanii care au urmărit deja episodul "Blue Bird") peste care trebuie să sară Jane pentru a o cuprinde în brațe pe Lisbon și un drum cu obstacole pe care trebuie să-l parcurgă Patrick și Teresa pentru a se regăsi, urmând să primească recompensa din final numai dacă vor plăti prețul sincerității (și prețul unei glezne luxate). Un Pike de-a dreptul enervant în perfecțiunea lui nu-i ajunge nici la degetul mic unui Jane de-a dreptul captivant în imperfecțiunea lui, exact aceasta fiind aluzia pe care o deslușesc eu coroborând secvența din episodul "Violets" în care Teresa urcă scările unei vile luxoase, în care a fost organizată o petrecere cu scopul de a-i momi pe hoții Aaron Pulaski și Edwin MacKaye, pentru a se reuni la etaj cu presupusul amant Patrick cu secvența din episodul "Forest Green" în care Teresa coboară scările locuinței agentului FBI din Divizia de furturi de opere de artă pentru a se reuni la parter cu realul amant Marcus.

Sursă material video:  https://www.youtube.com

Într-un episod în care scenaristul Jeffrey Hatcher și regizorul Eric Laneuville au demonstrat că formează o echipă de viitor, deși era vorba despre un debutant și despre un veteran pe frontul "The Mentalist", scena mea preferată rămâne aceea în care ușile ascensorului se deschid și Lisbon intră cu un mers săltăreț și cu un surâs radios (semn că nu are motive să se plângă nici de modul în care s-a comportat virilul Pike în dormitor în noaptea precedentă, nici de modul în care s-a comportat afabilul Pike pe canapeaua din living în această dimineață), entuziasmul fiind la cote atât de înalte încât agenta FBI nu-l remarcă pe Jane, care vine din stânga cu obișnuita ceașcă de ceai în mână, traversează coridorul și i se alătură urându-i "Bună dimineața!", fără să-și desprindă privirea de pe chipul ei. Jane nu zâmbește deloc, își studiază partenera cu o atenție încordată, combinată cu o fărâmă de iritare, se abține cu dificultate să se încrunte și sunt convinsă că înțelege imediat că relația dintre Lisbon și Pike a trecut la următorul nivel. Pe cât de relaxată se simte Lisbon în compania lui Pike, între cei doi neexistând stânjeneala ce s-ar putea instala într-o idilă atât de proaspătă deoarece amândoi sunt maturi și au o anumită experiență de viață, pe atât de tensionată devine Lisbon în prezența lui Jane, vocea stridentă și întreaga ei atitudine trădând disconfortul, ca și cum ar chinui-o vinovăția de a fi înșelat un soț cu care a împărțit bucuriile și necazurile mai mult de un deceniu.

Fischer intervine la țanc pentru a risipi nervozitatea care plutește în aer, informându-i pe subalternii săi că directorul Abbott le-a încredințat un caz de crimă din Sam Houston National Forest, o locație situată la o distanță prea mare față de Austin pentru ca Teresa să se poată întoarce acasă în timp util și să nu rateze invitația la restaurant pe care i-a lansat-o Marcus. Citeam pe un blog din străinătate că meschinăria lui Pike contrastează cu generozitatea lui Jane, batonul de cereale și cana de cafea pe care le oferă primul neavând cum să concureze cu elicopterul pe care îl procură cel de-al doilea, însă eu nu sunt de acord cu această interpretare, Jane recurgând adeseori la gesturi extravagante pentru a epata, dar nefiind defel bunul samaritean care și-ar ajuta rivalul în dragoste să o smulgă de lângă el pe femeia de care este atașat sufletește.

Atunci când îi propune lui Kim Fischer (Emily Swallow) să le pună la dispoziție un elicopter FBI pentru a se deplasa la scena crimei, Jane este mai degrabă sarcastic și nu pierde ocazia de a se răzbuna în stilu-i subtil fiindcă suferă văzând-o pe Lisbon atât de luată de val și atât de necăjită de posibilitatea de a fi despărțită de Pike din cauza unor neplăcute sarcini de serviciu, tonul lui caustic determinând-o pe Lisbon să se întrebe dacă aventura ei mai reprezintă un secret pentru mentalistul care observă fiecare detaliu de importanță minoră, dar este orb ca o cârtiță când ar fi de bun-simț să remarce iubirea nicidecum fraternă în care l-a învăluit ea de când a pus piciorul în sediul CBI din Sacramento. Simon Baker suferă de o formă destul de gravă de miopie, glumind pe seama faptului că este o provocare pentru el să nu dărâme camerele de filmat din platou, așa că de ce ne-ar surprinde faptul că un Patrick Jane care nu poartă nici ochelari și nici lentile de contact nu vede nimic din zbuciumul lăuntric al Teresei Lisbon ?!
            

Lisbon închide ochii exasperată și zâmbește strâmb după ce partenerul ei și-a vărsat veninul în replica "Just tell your agent Pike he owes me a favor" și a subliniat malițios adjectivul ce indică posesia, simțind că-i vine să intre în pământ de rușine și fiind furioasă pe Jane fiindcă acesta i-a pus viața intimă pe tapet în prezența lui Fischer. Ultimul lucru de care are nevoie agenta FBI, care oricum clocotește de nervi de când a încasat de la Jane acea săpuneală, este exclusivistul Forager's Club, un leagăn al misoginismului și discriminării, în care egalitatea dintre sexe constituie un subiect de batjocură pentru senatori, președinți de consilii de administrație, directori de corporații și judecători, femeile fiind tratate aproape ca niște sclave menite fie să satisfacă poftele carnale ale bărbaților în bordelul Fishing Camp, fie să-i servească pe stăpâni în sala de mese și să le deretice prin camere.

Întrucât cadavrul lui Madison Pryce, o prostituată care își oferă ocazional serviciile membrilor clubului, este descoperit în apropierea izolatei proprietăți pe care se reunesc bogătașii pentru a se distra și pentru a se relaxa, renunțând la internet, telefoane mobile și orice alte contacte cu lumea exterioară, Jane și Lisbon trag concluzia că aici se ascunde criminalul pe care îl vânează și îi chestionează succesiv pe Kenyon Russell, Peter Kilgallen, Marvin Gryska, Grant Kimura și Gregory Dyer, președintele clubului, administratorul, un om de afaceri care a comis zeci de fraude și pe care FBI-ul este pe punctul de a-l încolți, un jucător profesionist de golf care s-a numărat printre clienții victimei în noaptea de dinaintea morții acesteia și respectiv avocatul sportivului. 

Nu pretind că Kenyon Russell nu a căutat-o cu lumânarea și n-a meritat potopul pe care l-a dezlănțuit Lisbon în capul lui, dar sunt 100% sigură că miniona polițistă și-ar fi stăpânit mai bine reacțiile de revoltă, i s-ar fi adresat interlocutorului pe un ton mai puțin răstit și ar fi avut un comportament mai echilibrat dacă nu ar fi fost deja scoasă din pepeni de partenerul ei, care toarnă în continuare gaz peste foc și îi alimentează mânia cu replici de tipul "I can't promise she won't hurt anyone. I'll try to restrain her, but I can't promise. Sorry", ca să nu mai amintesc de acel "men sfuff" pentru care mă mir că nu a primit un pumn în plină figură precum în episodul "Code Red" fiindcă tot afirmă psihanaliștii că un element fundamental al sexualitatii feminine ar fi invidia penisului sau complexul castrării, iar pe mentalist chiar l-am văzut lecturând o operă de-a lui Carl Jung pe confortabila lui canapea.

O scenă relevantă a episodului "Forest Green" se petrece în sala de mese a clubului Forager, Teresa expediindu-i un SMS lui Marcus deși abia s-a așezat la masa la care o așteaptă Patrick, prilej pentru acesta din urmă să riposteze prompt și să-i transmită rivalului salutări ironice, conversația dintre cei doi parteneri alunecând pe o pantă primejdioasă întrucât din ambele direcții zboară remarci scurte și tăioase, iar Lisbon, pusă pe harță și gata să explodeze după ciocnirile cu niște suspecți care sunt cum nu se poate mai departe de ideea de gentlemen, comentează pe un ton acru chiar și atunci când Jane afirmă că ea merită un bărbat de calitate precum Pike. Voi trece repede peste faza amuzantă în care Jane adulmecă părul chelnerițelor asemenea unui câine de vânătoare pentru a se edifica asupra șamponului pe care îl folosesc acestea, căutând o aromă de citrice și ghimbir pe care o identificase anterior în părul victimei Madison Pryce, o lesbiană căreia îi venea mai ușor să-și vândă trupul fiindcă nu îi lua în serios pe bărbații cu care se culca, însă o să punctez faptul că mi-a dezgropat din mormintele memoriei o fază similară în care Timothy Carter, care se erija în Red John pentru a-l induce în eroare pe Jane, a recurs tot la o metaforă din sfera olfactivă pentru a zdruncina mințile consultantului, spunându-i acestuia că Charlotte Anne mirosea a sudoare amestecată cu un șampon de căpșuni în noaptea în care a fost omorâtă.

Mi-e drag să văd săptămână după săptămână cât de sudat este grupul de agenți FBI construit în jurul directorului Dennis Abbott (Rockmond Dunbar), un șef pe care și l-ar dori orice angajat de pe planeta aceasta întrucât scoate la suprafață calitățile subalternilor fără să exercite presiuni asupra lor, fără să facă abuz de autoritatea pe care i-o conferă funcția, fără să-i îngrădească și fără să-i oblige să nu se abată de la litera regulamentului, fiind deschis la minte și acceptând cu entuziasm orice sugestii de abordare a cazurilor, atâta vreme cât criminalii dispar de pe străzi și ajung în celulele în care le este locul. Abbott este un deliciu, nu chiar o variantă afro-americană a caucazianului Jane, dar un kindred spirit, reușind inclusiv performanța de a-l îmblânzi pe consultantul cu care Minelli, Hightower, LaRoche sau Bertram au avut de furcă tocmai pentru că l-a determinat pe acesta nu numai să-l respecte, ci și să-l admire, să îl perceapă mai degrabă ca pe un prieten care îi asigură întotdeauna spatele decât ca pe un șef care îl muștruluiește, îl trage de urechi și îl suspendă ori de câte ori face boroboațe.

Și Jane continuă să comită boacăne fiindcă, în caz contrar, n-ar mai fi acel Jane pe care îl cunoaștem deja de 6 ani, însă există momente în care Abbott îi permite acestuia să-l implice în schemele lui fanteziste și redevine copilul mare care se bucură de roboțelul Voltron mai mult decât s-ar fi bucurat dacă ar fi primit în dar un Ferrari, un ceas Longines sau un apartament de lux în centrul New York-ului. Fie că i se cere să personifice un pierde-vară pasionat de box pentru a atrage în capcană un hoț de tablouri, fie că joacă rolul unui agent federal corupt, care face trafic de influență în favoarea lui Marvin Gryska pentru a debloca fonduri și promite să închidă ochii la eventuala fugă peste graniță a acestuia, Abbott se simte ca peștele în apă când îl secondează pe imprevizibilul și creativul Jane în perfectarea unor planuri ce au întotdeauna ca rezultat trimiterea infractorilor în spatele gratiilor, fiind îndrăgit de fani tocmai pentru că Jane îl îndrăgește și fanii îl adoră fără rezerve pe Jane, iar dacă A = B și B = C ... Dacă până și omul din vârful ierarhiei, despre care credeam prin episoadele "The Great Red Dragon", "Red John", "My Blue Heaven" și "Green Thumb" că va mătura pe jos cu falsul spiritist, s-a cotaminat de sindromul Jane, ar fi culmea să ne surprindă viteza cu care Jason Wylie se arată dispus să facă "something shady for Jane", mai ales când solicitarea vine din partea noului prieten Kimball Cho (Tim Kang).

Logica mea se fracturează în momentul în care încerc să-mi dau seama dacă mentalistul a observat din start camera de supraveghere ascunsă de către avocatul Gregory Dyer într-un ceas din cabana în care Madison Pryce oferea partide de sex în schimbul unor sume de bani primite de la administratorul Peter Kilgallen, ochii lui Jane zăbovind prea puțin pe obiectele aranjate pe scrin cu prilejul primei vizite pe care o face împreună cu Abbott și Lisbon la Fishing Camp. Dacă admitem că spiritul lui de observație nu a dat greș și că era la curent cu faptul că respectiva cabană este monitorizată în permanență de criminal, atunci trebuie să recunoaștem că planul consultantului a fost elaborat și alambicat, știind că atât discuția în cursul căreia Gryska i-a oferit mită lui Abbott, cât și discuția în cursul căreia el, Lisbon și Abbott au convenit să se folosească de telefonul deteriorat al victimei ca de o momeală pentru a-l face pe vinovat să creadă că există probe care l-ar putea incrimina, vor fi ascultate și văzute de cel care le-a făcut de petrecanie lui Madison Pryce și Peter Kilgallen.

Nu ar fi exclus ca momentul în care Lisbon îl informează pe șeful lor că mașinuța de golf cu care a fost transportat cadavrul fetei a fost spălată și curățată meticulos cu doar o oră în urmă să fi reprezentat declicul de care avea nevoie Jane pentru a face legătura între avocatul transpirat și cu evidentă nevoie de bani al lui Grant Kimura și criminalul care a ucis-o pe prostituată doar pentru că a fost omul nepotrivit la locul nepotrivit, surprinzându-l în timp ce monta camera de luat vederi în cabana cu numărul 9 cu scopul de a-i șantaja ulterior pe clienții însurați și putred de bogați ai lui Madison.    

S-ar putea să mă înșel, dar cred că singura parte a episodului 18 pe care mai merită să mă concentrez în recenzia mea este spectacolul de magie orchestrat de consultantul FBI la Forager's Club, un show care îmi amintește de "War of the Roses" din sezonul 4, cu deosebirea că în "Forest Green" asistenta lui Jane, diversiunea menită să distragă atenția publicului de la trucurile magicianului cum pretindea psihiatrul Linus Wagner în episodul pilot, nu mai este Erica Flynn, ci Teresa Lisbon. Încet-încet suntem forțați să ne acomodăm cu un Patrick Jane care iubește, cu un Patrick Jane care suferă prostește din cauza unor sentimente care chiar îi sunt împărtășite, cu un Patrick Jane care îi face complimente femeii ce ar putea ocupa locul rămas liber după moartea Angelei Ruskin, iar Patrick profită de prilej pentru a-i transmite Teresei două mesaje extrem de importante, pe care numai ea le putea ignora sau interpreta greșit. "The irreplaceable special agent Teresa Lisbon" și "Just let you beauty show" sunt cele două propoziții cu miez prin intermediul cărora Jane îi comunică lui Lisbon că nu ar suporta să o piardă, că nu ar concepe să n-o vadă în fiecare zi la biroul plasat în mod strategic lângă canapeaua lui, că nu și-ar imagina un viitor din care ea să absenteze, că nu ar înlocui-o niciodată în inima lui în cazul în care s-ar căsători cu Pike și ar pleca departe și, nu în ultimul rând, că o consideră o femeie frumoasă și atrăgătoare, chiar dacă nu i-o repetă prea des.

Cât despre cele patru obiecte pe care Jane le-a ascuns într-o cutie sigilată și s-a prefăcut a le ghici fără a beneficia de simțul văzului, mi-a plăcut interpretarea editorilor de la reviewbrain.wordpress.com, un blog pe care fanii de pe Twitter ai serialului îl citesc ca pe Biblie și care îmi lasă și mie o excelentă impresie. Ceasul de mână reiterează ideea introdusă în episodul "Silver Wings of Time" potrivit căreia timpul se scurge repede și în defavoarea mentalistului, care a amânat prea mult să-și pună sufletul pe tavă și acum riscă să-i scape printre degete cea mai dragă ființă, telefonul mobil spart este un simbol al comunicării defectuoase dintre Jane și Lisbon, ochelarii semnifică faptul că Jane și Lisbon bâjbâie prin întuneric, se poticnesc și nu sunt capabili să vadă ceea ce simt unul pentru celălalt, iar pixul trimite cu gândul la scrisorile pe care Jane i le-a scris lui Lisbon pe insulă pentru a-și ostoi dorul de țară și mai ales dorul de ea întrucât, așa cum menționam într-un paragraf anterior, acasă poate fi oriunde și pentru Patrick atâta vreme cât Teresa pășește prin viață la brațul lui, iar nu la brațul lui Marcus.      


Surse imagini: http://www.cbs.com
                          http://watchtvseriesonline4free.com

                           http://gottawatchit.com
                          http://www.tvrage.com