Red John face striptease la ordinul lui Jane în "Fire and Brimstone"

În mod normal, îmi face plăcere să monologhez pe propriul blog sau să conversez ore în şir cu alţi fani ai serialului "The Mentalist", fără a avea impresia că subiectul s-ar putea epuiza, însă astăzi mi-am învins cu real efort dorinţa de a mă afunda în tăcere şi de a păstra numai pentru mine reacţiile pe care mi le-a provocat vizionarea episodului "Fire and Brimstone" din sezonul 6. Şi, culmea, starea mea de reverie n-are legătură nici cu îmbrăţişarea de pe malul oceanului, nici cu acel adio emoţionant pe care îl rosteşte Patrick şi pe care Teresa îl interpretează în mod eronat ca fiind o declaraţie de dragoste voalată. 

O săptămână întreagă m-a revoltat faptul că telespectatorii au reţinut din acel promo incendiar numai secvenţa în care Jane şi Lisbon se strâng în braţe pe fundalul unui superb apus de soare, ignorând explozia casei în care consultantul CBI-ului îi adunase laolaltă pe cei cinci suspecţi care încă nu fuseseră scoşi pe tuşă de către scenarişti. Nimeni nu ar rămâne ţintuit în loc de uimire dacă relaţia lui Patrick cu Teresa ar trece la nivelul următor, după un flirt exasperant ce durează de aproximativ zece ani, însă mi se pare aberant ca tribulaţiile sentimentale ale personajelor principale să devină mai importante decât respectarea promisiunii de a răzbuna morţile violente ale unei soţii şi ale unei fiice, mai ales că orice tentativă a lui Jane de a da curs vreunei atracţii faţă de o altă femeie decât Angela Ruskin a fost sufocată rapid de obsesia lui de a-l îngenunchea pe Red John. 

Asemenea magicianului din romanul lui John Fowles, care suceşte minţile unui profesor pe o insulă grecească, Red John pune în scenă tot soiul de reprezentaţii pentru Patrick Jane şi îi atribuie acestuia rolul damnatului aflat într-o permanentă şi inutilă încleştare cu destinul orb, iar frumuseţea tragică a poveştii din "The Mentalist" constă tocmai în imposibilitatea eroului de a se resemna după pierderea iubirii şi de a accepta posibilitatea ca asasinul care i-a îndoliat familia să nu fie răpus de mâna lui sau, mai grav, să scape nepedepsit. Chiar şi semnătura pe care Red John o pune cu mândria unui pictor pe tablourile crimelor lui pare o îngemănare a măştilor comediei şi tragediei, gura zâmbitoare şi ochii plângăcioşi subliniind atitudinea batjocoritoare a monstrului care nu are niciun respect pentru viaţa altora.

Întrucât episodul "The Red Tattoo" s-a încheiat cu muribunda Kira Tinsley murmurând la urechea lui Jane că bărbatul care a înjunghiat-o are un tatuaj cu trei puncte pe umărul stâng, era firesc ca detectivul să valorifice acest indiciu şi să exploateze la maximum greşeala comisă de Red John atunci când a fugit din casa victimei fără să verifice dacă aceasta mai respiră. Ne-am obişnuit să nu punem la îndoială intuiţia lui Jane, care pretinde că simte când Red John este autorul infracţiunilor, însă pe parcursul primelor 5 sezoane au existat şi momente în care suspiciunile consultantului s-au îndreptat într-o direcţie incorectă, iar dacă analizăm interviul scenaristului Eoghan Mahoney tragem concluzia că unele dintre indicii sunt false şi au fost presărate în mod intenţionat de către Red John pentru a-l atrage pe rival în capcane.

Lipsa acelui smiley distinctiv de pe peretele camerei în care şi-a găsit sfârşitul Kira şi amatorismul cu care a fost săvârşită ultima crimă ar putea însemna nu numai că Red John nu a avut timpul necesar să-şi perfecţioneze opera din cauza poliţiştilor alertaţi şi trimişi de CBI la respectiva adresă, ci şi că Red John nu este deloc implicat, fiind vorba despre un alt asasin angajat de Visualize sau de gruparea "Tiger, tiger" pentru a elimina un martor incomod. Îmi repetam că Jane nu poate merge până acolo încât să-i dezbrace la bustul gol pe Bertram, McAllister, Smith, Haffner şi Stiles pentru a se lămuri care dintre aceştia posedă tatuajul descris de Kira, însă trebuia să ştiu că detectivul nu se împiedică de codul bunelor maniere şi nici de limitele bunului-simţ când vine vorba de rezolvarea cazului care l-a făcut să simtă de prea multe ori gustul amar al înfrângerii şi al umilinţei. 

Cred că, în 121 de episoade, Jane şi-a dominat aversiunea faţă de arme doar în trei situaţii (atunci când l-a împuşcat mortal pe şeriful Hardy, atunci când l-a trimis pe lumea cealaltă pe Timothy Carter şi atunci când a primit cadou un pistol neînregistrat de la Max Winter, un alt văduv cu spirit vindicativ), aşa că mi s-a părut trasă de păr scena în care consultantul îi ţine la respect cu o puşcă pe suspecţii pe care i-a convocat, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, în casa din Malibu în care au fost torturate şi ucise Angela şi Charlotte Anne. Datorită antrenamentelor din poligon şi datorită intervenţiilor în forţă de pe teren, McAllister, Haffner şi Smith sunt mai experimentaţi şi mai abili decât Jane în mânuirea armelor de foc şi mă gândeam că i-ar fi rupt acestuia pe spinare ţeava de la shotgun dacă scenaristul Ken Woodruff le-ar fi permis.

În schimb, cei cinci suspecţi stau aliniaţi pe canapelele acoperite cu huse şi îşi dezbracă la repezeală cămăşile fiindcă aşa le-a ordonat fragilul Patrick Jane, cel care evită orice potenţial pericol şi pretinde că vestele antiglonţ nu sunt croite pe măsura lui. E drept că fiecare dintre suspecţi ştie că Jane a fost internat vreo jumătate de an într-un ospiciu şi că acţiunile lui imprevizibile, paralele cu legea şi adeseori imorale nu sunt dovada unui psihic stabil, iar vocea blajină a consultantului dobândeşte în situaţii tensionate un ton dur şi autoritar care sugerează că nu-i recomandabil să-l subestimezi sau să nu-i faci pe plac.

Găselniţa pe care le-a pregătit-o Bruno Heller fanilor înnebuniţi după teorii a fost că tatuajul cu trei puncte dispuse în linie nu apare pe umărul unui singur bărbat din acea cameră, ci pe umerii a trei bărbaţi, ceea ce îmi alimentează bănuiala că Bertram, McAllister şi Smith formează tripleta ce conduce organizaţia secretă "Tiger, tiger", fără să mă convingă că ar fi implicaţi direct în cazul Red John. Dacă nu m-ar pune în încurcătură vârsta de 65-70 de ani, aş spune că tot comportamentul lui Bret Stiles mi s-a părut dubios şi în episodul "Fire and Brimstone", fiind evident că liderul Visualize rivalizează cu Patrick Jane la capitolele şiretenie şi inteligenţă, dar deţine avantajul unor adepţi care ar săruta pământul pe care calcă, fiind evidentă veneraţia cu care îl privesc cele două fecioare îmbrăcate în alb, care participă la un ritual ocult ce are mai degrabă legătură cu Diavolul decât cu Dumnezeu.

În plus, vă amintiţi că în casa abandonată în care au fost atacaţi Partridge şi Lisbon era vopsit cu roşu pe un perete numărul satanic 666, iar locul colcăia de porumbei, ceea ce l-ar cam elimina din schemă pe Thomas McAllister? Şi pun pariu că păianjenii se plimbau prin toate ungherele, aşa că este puţin probabil şi ca Ray Haffner să fi ales o astfel de locaţie pentru a o "machia" pe faţă pe femeia de care chiar se simte atras, deşi exact acele sentimente pe care le are faţă de Teresa mă determinau să cred că este singurul de pe listă care nu ar fi ucis-o. Pe de altă parte, să nu uităm că Red John nu s-a atins de nici un fir de păr din capul Kristinei Frye, înfrânându-şi plăcerea patologică de a vedea cum se stinge viaţa din ochii femeilor simpatizate de Patrick Jane în două ocazii diferite, Bret Stiles fiind cel care cunoştea adresa casei în care era ţinută ostatică spiritista.

Inutil să menţionez că nu cred o iotă din balivernele pe care ni le-au îndrugat Bret Stiles şi Jason Cooper cu privire la maladia incurabilă de care ar suferi primul fiindcă, dacă ar mai avea de trăit doar o lună, "spălătorul de creiere" ar fi vlăguit şi apatic şi nu ar fluiera vesel în timp ce apasă pe clanţa de la uşa casei lui Jane, cu toate aşa-zisele lui iluminări spirituale şi experienţe transcendentale. Trebuie să recunosc că tupeul şi narcisismul lui Red John îmi depăşesc imaginaţia, nu mulţi răufăcători întorcându-se la scena uneia dintre crimele lor, mai ales când sunt invitaţi de soţul şi tatăl victimelor, practic asasinul în serie responsabil de moartea Angelei şi a lui Charlotte Anne fiind singurul care ştie semnificaţia profundă pe care o are această locaţie în sufletul lui Jane. 

Pe un site dedicat ipotezelor referitoare la identitatea lui Red John se afirma că Simon Baker va trebui să-şi interpreteze perfect rolul în trilogia "Fire and Brimstone", "The Great Red Dragon" şi "Red John" pentru a finaliza cu brio o poveste care ne-a ţinut în priză vreme de 5 ani, iar actorul australian chiar a fost la înălţimea exigenţelor, expresiile care sugerau dragostea, gratitudinea, regretul, suferinţa, încordarea sau hotărârea succedându-se fără efort pe chipul său în decurs de numai 40 de minute. 

Versatil şi înzestrat cu un talent pe care nu-l deprinzi la cursurile de actorie, Simon Baker reuşeşte de fiecare dată să mă transpună în universul personajelor lui, aşa că am tresărit involuntar de emoţie când Patrick a privit-o în ochi pe Teresa şi i-a mărturisit că a însemnat şi înseamnă enorm pentru el, am zâmbit când i-a furat acesteia telefonul mobil din buzunar, a urcat în maşină şi a lăsat-o să contemple singură şi furioasă apusul de soare şi m-am întristat când a zăbovit cu mâna pe balustradă şi a ezitat să urce treptele şi să deschidă uşa camerei în care numai un smiley cu un contur atenuat de vreme amintea de tragedia petrecută acolo.

Mi s-au adunat lacrimi în gene când Patrick a oftat şi a înghiţit cu dificultate nodul din gât şi când privirea i-a fost străfulgerată de o durere la fel de acută ca şi în urmă cu zece ani, am simţit nevoia să mă reculeg atunci când el a pus capul pe volan şi a reflectat câteva secunde la acţiunea sinucigaşă pe care o premeditase şi am uitat să respir în scenele în care el a dansat cu moartea, dispus la sacrificiul suprem dacă acesta era preţul pe care trebuia să-l plătească pentru a încheia conturile cu Red John.

Spre dezamăgirea celor care visează idile cu aromă de telenovelă între Patrick şi Teresa, cei doi nu s-au sărutat nici acum, iar îmbrăţişarea de pe plajă a avut mai degrabă scopul machiavelic al şterpelirii unui Blackberry decât vreun substrat romantic, însă sunt convinsă că mulţumirile şi recunoştinţa lui Jane au fost sincere, iar gestul prin care acesta i-a tras clapa lui Lisbon a fost nobil în esenţă, fiind justificat de dorinţa de a o feri pe femeia iubită de pericolul unei noi întâlniri faţă în faţă cu Red John. Şi mai există o explicaţie pentru îmbrăţişarea îndelung aşteptată de fanii cuplului Jisbon: la cât de topită era Teresa după ce Patrick i-a spus "You have no idea what you've meant to me. What you mean to me", i s-ar fi înmuiat genunchii şi ar fi leşinat pe nisip dacă bărbatul de lângă ea nu ar fi prins-o în braţe. Glumesc desigur, dar un miez de adevăr tot există în această afirmaţie, iar privirea de liceană îndrăgostită a agentei CBI exprimă mai mult decât 100 de cuvinte.

Iar dacă admiratorii Teresei Lisbon îl pot acuza pe Patrick Jane de lipsă de probitate, argumentând că i-a promis partenerei lui că nu va acţiona pe cont propriu şi că o va implica în demascarea lui Red John, fanii lui Patrick Jane o pot acuza la rândul lor pe Teresa Lisbon de incorectitudine fiindcă l-a minţit pe consultant când a pretextat că şi-a schimbat optica şi că Red John nu merită să fie deferit justiţiei. Şi iată al doilea motiv care l-a determinat pe Jane să nu o aducă în Malibu, încredinţat fiind că moralista Lisbon se va opune până în ultima clipă planului său de a-l stârpi pe Red John ca pe un câine turbat. 

Cineva puncta că nu am fi adevăraţi fani ai serialului "The Mentalist" dacă nu ne-am îndoi de tot ceea ce vedem pe ecran şi nici nu putem să procedăm altfel de vreme ce scenariştii ne dau apă la moară şi ne bombardează cu tone de indicii, reale sau false, pe care să le contestăm şi să le dezbatem. Bunăoară, ni se sugerează că Reede Smith suferă de acrofobie, iar Gale Bertram şi Bret Stiles fluieră la fel de bine ca Ray Haffner, Tom McAllister şi Reede Smith, aşa că înregistrările psihiatrei Sophie Miller nu ne sunt de prea mare ajutor în identificarea lui Red John. 

Demn de remarcat este faptul că, exceptându-l pe Bret Stiles, toţi ceilalţi suspecţi se prezintă înarmaţi la întâlnirea cu Jane, detunătura care se aude din interior cu puţină vreme înainte de explozia casei fiind posibil să nu fi fost provocată de puşca lui Jane, ci de vreun pistol de rezervă care nu a ajuns pe podea atunci când consultantul CBI le-a cerut musafirilor lui să renunţe şi la arme, dar şi la o parte din haine. Iar constatarea că Bret Stiles nu poartă armă nu înseamnă că liderul sectei Visualize ar fi cel mai paşnic şi inofensiv dintre suspecţi, chiar dimpotrivă, influenţa lui fiind pe termen lung mai nocivă decât a lui Red John. În cazul în care nu este el însuşi Red John! 

Am avut întotdeauna impresia că Red John este consumator de ceai, la fel ca Patrick Jane, iar Reede Smith, Ray Haffner, Gale Bertram şi Robert Kirkland beau diverse sortimente de cafea, dar este o constatare personală ce n-ar fi exclus să nu aibă legătură cu cazul. 

În concluzie, eu rămân cu trei întrebări majore după episodul "Fire and Brimstone". Cine a pus explozibilul în casa din Malibu? Aş merge pe mâna lui Jane sau pe mâna lui Red John deoarece suspecţii au fost informaţi prea din scurt cu privire la adresa la care se vor întâlni şi nu ar fi avut timpul necesar să perfecţioneze un plan de evadare în cazul în care situaţia ar fi scăpat de sub control. În plus, Jane şi-a luat rămas-bun de la Lisbon pe acea plajă, ceea ce mă face să cred că analizase varianta de a muri de gât cu Red John, dacă altfel nu ar fi putut să-şi obţină răzbunarea. 

Pe cine a sunat Bertram după ce Lisbon şi Jane l-au anunţat că sunt la o azvârlitură de băţ de rezolvarea cazului Red John?

De ce genialul Bret Stiles nu a recurs la un truc pentru a înşela vigilenţa agenţilor FBI care împresuraseră consulatul ecuadorian din San Francisco în care el se refugiase, dat fiind faptul că Jane i-a asigurat libertatea în doi timpi şi trei mişcări? Iar Bertram are verighetă pe deget, în vreme ce Sophie Miller a precizat că Red John nu are familie. Cât despre şeriful McAllister, îmi amintesc foarte clar că în sezonul 1 purta verighetă, dar acum nu o mai poartă, iar comportamentul lui bizar în relaţie cu Van Pelt mă duce cu gândul măcar la un tip pervers, dacă nu la un psihopat ce ucide cu precădere femei.

Surse imagini:  http://www.cbs.com,   http://uopenmyeyes.tumblr.com  şi    http://eliaca.tumblr.com