Simon Baker despre duelul Jane - Red John: "It was almost like a love scene"

"I've invested so much of myself in this show and developed relationships with people I've genuinely come to love. It's been really, really fantastic. If the thing finished tomorrow, I would walk away happy. I would walk away proud"  -  Simon Baker


Acum când se sting ultimele ecouri ale cazului Red John şi toţi cei implicaţi în fenomenul numit "The Mentalist" sunt capabili să privească cu obiectivitate dezvăluirea care i-a decepţionat sau i-a indignat în urmă cu doar 5 zile, nu se mai justifică secretomania în care era învăluit orice detaliu referitor la personajul negativ, aşa că Simon Baker a rupt tăcerea şi a demonstrat că nu glumea întru totul atunci când le tachina pe moderatoarele emisiunii The Talk cu replici de genul "It's me, I'm Red John! I'm just messing with you". Asemenea unui copil care tocmai a făcut o poznă de care este foarte mândru, australianul l-a tras de mânecă pe Michael Logan de la TV Guide în momentul în care acesta se pregătea să schimbe subiectul şi să treacă de la episodul "Red John" din duminica precedentă la episodul "My Blue Heaven" din această duminică, atenţionându-l pe jurnalist că îi va dezvălui în exclusivitate o informaţie bombă, pe care simţea de multă vreme nevoia să o împărtăşească cuiva.

Şi astfel am aflat cu stupefacţie nu numai că vocea criminalului în serie i-a aparţinut din sezonul 1 şi până în sezonul 6 lui Simon Baker, dar şi că acel Red John cu mască, pelerină neagră şi mers legănat, care îl salva de la moarte pe un Patrick Jane legat fedeleş de un scaun, îi recita la ureche versuri dintr-un poem de William Blake şi îi transmitea salutări din partea Kristinei Frye, a fost acelaşi Simon Baker. Întrucât calitatea pe care o apreciez în mod deosebit la Simon este vocea lui soft, îmi fac autocritica fiindcă m-am lăsat trasă pe sfoară şi m-am complăcut în ideea că glasul îi aparţine lui Bradley Whitford, actorul care l-a portretizat pe falsul Red John Timothy Carter, mai ales că în discuţiile pe care le purtam prin casă cu soţul meu, el însuşi un fan al serialului, insistam pe faptul că vocile lui Jane şi Red John seamănă într-o oarecare măsură şi au un timbru la fel de plăcut.

Îmi amintesc cum, analizând materiale video de pe Youtube cu respectiva secvenţă din episodul "Red Sky in the Morning", unii fani au tras concluzia că numai Raymond Haffner s-ar fi putut ascunde sub masca lui Red John fiindcă, în opinia lor, numai Reed Diamond ar fi avut un mers atât de urât şi ciudat. Confesiunea starului de la Antipozi a aruncat în aer afirmaţia lui Bruno Heller potrivit căreia ar fi ştiut încă din episodul 2 al primului sezon că şeriful Thomas McAllister va intra în pielea sadicului asasin deoarece, în acest caz, creatorul serialului nu s-ar fi confruntat cu dilema pe cine să distribuie în rolul mascatului Red John şi nu ar fi fost nevoie ca Simon Baker să-şi ofere serviciile, Xander Berkeley fiind oricând la îndemână.

Impresia generală (la care subscriu) este că episodul 8 a şchiopătat la multe capitole, a fost pomul lăudat la care nu trebuie să te duci cu sacul şi nu s-a ridicat la nivelul valoric la care m-aş fi aşteptat datorită semnificaţiei lui speciale, lăsându-mă rece pe aproape tot parcursul vizionării lui, spre deosebire de "Fire and Brimstone" şi "The Great Red Dragon", când am stat pe marginea patului din cauza încordării, cu inima bubuind în ritmul exploziei şi al focurilor de armă, cu respiraţia întretăiată şi îngropată sub avalanşa emoţiilor distructive ale lui Patrick Jane, personaj cu care empatizam fără rezerve.

A spune că am fost dezamăgită de întorsătura pe care au luat-o evenimentele şi mai ales de modul neverosimil în care Red John a fost transformat dintr-un titan într-un pigmeu şi dintr-un geniu malefic, orgolios şi conştient de calităţile lui intelectuale, într-un papă-lapte care cerşeşte îndurare şi se lamentează mai rău decât oricare dintre victimele lui de sex feminin, nu ar reflecta îndeajuns profunzimea revoltei mele. Acel Red John pe care îl cunoşteam din primele cinci sezoane avea o personalitate puternică şi era la fel de mândru ca un artist de opera lui sângeroasă, aşa că nu ar fi afirmat niciodată că îşi regretă crimele, chiar dacă scopul ar fi fost acela de a îmblânzi mânia bărbatului care îl sufoca cu propriile mâini, în speranţa că îi va fi cruţată viaţa.

Interpretarea impecabilă pe care o oferă Simon Baker în scena în care personajul său îl ştrangulează pe şeriful McAllister ilustrează perfect tensiunea deznodământului, vocea lui Patrick Jane fiind înecată în emoţie în momentul în care pronunţă numele Angelei şi al lui Charlotte Anne, respiraţia lui devenind din ce în ce mai sacadată şi mai gâfâitoare din pricina efortului de voinţă pe care îl face pentru a-şi învinge neplăcerea provocată de uciderea unei alte fiinţe cu propria mână, iar ridurile de pe frunte şi de pe obraji adâncindu-se pe măsură ce chipul lui se contorsionează din cauza concentrării. Degetele de la mâna lui stângă tremură uşor când se desprind de pe grumazul rivalului care tocmai şi-a luat adio de la această lume şi există un moment în care Jane se uită la pistolul pe care îl ţine în mâna dreaptă ca şi cum şi-ar dori să se sinucidă sau ca şi cum ar fi prea afectat de gravitatea actului pe care l-a comis şi de importanţa lui simbolică pentru a se putea reculege şi a putea gândi limpede.

 Sursă imagine:  http://video.tvguide.com

Deşi îi declarase în biserică şerifului că nu ezită să-l împuşte, ci doar savurează momentul, este evident că Patrick Jane nu simte plăcerea patologică de a ucide, pe care am fi văzut-o întipărită pe figura lui Red John dacă situaţia ar fi stat invers. Iar muzica suavă şi gravă a lui Blake Neely, care se aude pe fundalul secvenţei în care un Jane descătuşat aleargă spre un viitor în care nu va mai fi urmărit obsesiv de spectrul lui Red John, este ca un poem cu sunete în loc de cuvinte.                    

Michael Logan: Pare sfârşitul unei ere! A fost publicul pregătit pentru încheierea sagăi Red John?

Simon Baker: Sfârşitul lui Red John este un moment pe care fanii au dorit să-l vadă, însă din motive numeroase şi variate. Unii vor pur şi simplu să se termine. Ei gândesc în genul: "Gata, este deja prea mult!" Unii vor într-adevăr să-l vadă pe Patrick vindecându-se şi consolându-se. Iar unora le place mult mai mult "The Mentalist" atunci când se ocupă de crima săptămânală. Ceea ce este grozav este faptul că suntem capabili să facem această alegere din motive corecte, nu din disperarea pe care o aduc cu sine ultimele eforturi făcute pentru a evita anularea. De multe ori primeşti acel telefon din partea reţelei de televiziune şi ţi se spune: "Renunţăm la serial", după care urmează lupta de a-ţi finaliza munca. În acest caz, putem să oferim o satisfacţie reală publicului care ne-a fost alături atât de multă vreme şi apoi putem să îndreptăm serialul într-o direcţie nouă şi grozavă. Nu renunţăm la acea parte a francizei în care Jane soluţionează crime. Pur şi simplu o vom face într-o manieră diferită.


Michael Logan: Deci nu există nicio nelinişte în legătură cu asta? La urma urmei, vânarea lui Red John a fost principalul subiect pe care s-a concentrat serialul. Este ceea ce i-a dat energie lui Patrick şi ceea ce l-a motivat să lupte pentru ceea ce credea el că este corect.

Simon Baker: Simţi o incredibilă intensitate atunci când, dintr-o singură lovitură, îl ucizi pe antagonistul serialului tău şi, dintr-un anumit punct de vedere, ucizi serialul însuşi. Pentru a realiza un reboot al acestui show, trebuie să ucidem cel mai important element al lui, însăşi raţiunea de a fi a lui Patrick Jane, ceea ce este riscant. Adrenalina ne-a dat un sentiment straniu. După ce am filmat scena morţii lui Red John, am avut parte de un moment în care ne-am strâns cu toţii laolaltă, am băut un pahar cu şampanie şi am marcat evenimentul fiindcă a fost un eveniment colosal.


Michael Logan: Moartea lui a survenit într-o manieră discretă, fără spectacol, fără sirene, fără elicoptere care să survoleze zona, fără echipa CBI. Doar Jane şi Red John. Vorbiţi-mi despre acea alegere.

Simon Baker: Pur şi simplu era necesar să fie doar ei doi. A fost aproape ca o scenă de dragoste, oricât de pervers ar suna asta. Iniţial, sfârşitul lui Red John era planificat să aibă loc noaptea, pe o stradă, în prezenţa unor oameni care priveau, dar eu am insistat să filmăm într-un loc frumos şi liniştit, în care ei doi să poată fi singuri. Nu există niciun act uman mai intim, nici măcar sexul, decât să omori o altă fiinţă umană cu mâinile goale şi să o priveşti murind. Este de-a dreptul subversiv pentru un serial de televiziune. Riscul este uriaş.

Michael Logan: Înainte să vă parvină scenariul, credeaţi că Jane este capabil de aşa ceva?

Simon Baker: Cred că el nici măcar nu s-a gândit dacă are curajul necesar pentru a face asta, însă s-a construit un punct culminant atât de intens încât el a trebuit să facă faţă şi să-l sugrume pe tip până îl omoară. A fost un lucru greu de făcut pentru Jane, dar, totodată, a existat în el un soi de uşurare bizară. Nu am ştiut cum va decurge acea scenă până când nu am filmat-o. A fost cu adevărat o descătuşare.


Michael Logan: A avut Red John vreo dorinţă înainte de moarte? Şi-a dat seama că nu putea să-l învingă pe Jane?

Simon Baker: Nu, nu cred. Au fost mai degrabă iluzii ale grandorii. Nu a fost suficient pentru Red John să-i ucidă familia lui Jane. A vrut cu disperare o relaţie cu Jane, până în punctul în care s-a autoexpus şi s-a pus singur în pericol.


Michael Logan: Ce efect are acest triumf înfiorător asupra lui Jane? Adeseori, atunci când obţinem ceea ce ne dorim, descoperim că nu ne-am dorit deloc asta.

Simon Baker: "Protejează-mă de ceea ce îmi doresc!" Soţia mea are acea zicală pe o plăcuţă din bucătăria noastră. Aceea este lozinca pe care i-am prezentat-o lui Bruno Heller atunci când i-am spus: "Asta este ceea ce trebuie să facem în continuare cu serialul. Trebuie să ne confruntăm cu dezamăgirea, căderea, pierderea concentrării". Este acel sentiment ambiguu cu care te alegi după ce ai atins scopul care te-a motivat ani de-a rândul. OK, ai obţinut ceea ce ţi-ai dorit. Acum ce-i de facut?

Michael Logan: Dumneavoastră aţi regizat următorul episod, în care serialul sare peste doi ani. Ce ne puteţi spune despre el?

Simon Baker: Este aproape ca un episod pilot pentru un nou serial. Când ne întoarcem, după moartea lui Red John, Jane este undeva în paradis. O mare parte din episod este în limba spaniolă. Cho lucrează pentru FBI acum. Rigsby şi Van Pelt au mica lor afacere cu o agenţie de detectivi. Iar Lisbon este în statul Washington, lucrând ca şefă de poliţie într-un orăşel. Episodul începe cu ea vorbindu-le copiilor de şcoală despre ceea ce face poliţia. M-am distrat mult în episodul acesta. A fost o adevărată eliberare de toată tensiunea acestui sezon.


Michael Logan: Există vreo şansă să vedem o poveste de dragoste între Jane şi Lisbon? Mulţi fani mor de nerăbdare să vadă asta întâmplându-se.  

Simon Baker: Veţi vedea că lui chiar îi este dor de Lisbon şi că este o umbră tristă şi şovăitoare a bărbatului de odinioară. Îi este teamă şi se învârte fără rost în cercuri. Şi-a pierdut complet şarmul şi se întreabă: "Sunt lucrurile cum ai vrea să fie? Este acesta modul în care vezi restul vieţii tale?" I se oferă o şansă de a se întoarce şi de a lucra pentru FBI şi o refuză deoarece se străduieşte să se detaşeze de acea viaţă. Episodul are interesante accente noir. Jane a fost plin de această profundă dorinţă de răzbunare, care este generată de ura lui de sine, nu-i aşa? Scoateţi din ecuaţie acea răzbunare şi el rămâne doar acest tip gol pe dinăuntru. Însă, dintr-un anumit punct de vedere, episodul este de asemenea foarte romantic fiindcă observi cât de mult tânjeşte Jane după companie. Vreţi să ştiţi ceva despre care nu am mai vorbit niciodată?

Michael Logan: O, da!

Simon Baker: Toate acele dăţi în care am auzit vocea lui Red John? Eu am fost.


Michael Logan: Serios?

Simon Baker: Da! În episodul final din sezonul 2, atunci când Jane a fost capturat şi Red John i-a recitat acel "Tiger, tiger" cu masca pe faţă? Tot eu am fost. Am interpretat ambele personaje în acea scenă.


Michael Logan: Wow! Mai ales acel detaliu este halucinant dacă luăm în considerare faptul că a circulat o teorie majoră potrivit căreia Jane ar fi fost Red John. Deci, dintr-un anumit punct de vedere, s-a dovedit a fi adevărat! 

Simon Baker: Acela a fost motivul pentru care am făcut-o. A existat un moment în care Bruno a spus: "Nu ştim pe cine vom selecta pentru a-l interpreta pe mascatul Red John". Eu i-am răspuns: "Nu selecta pe nimeni! O voi face eu". Bruno a avut o reacţie de genul: "Îmi place ideea! O ador!" Aşa că mi-am pus o mască şi am redat acea voce amuzantă, subţire şi joasă. Iar pentru sezoanele care au urmat, ori de câte ori a vorbit Red John, a trebuit să merg să înregistrez vocea.


Michael Logan: Îmi place! Deci eşti încrezător în viitor?

Simon Baker: Sunt! Ne vom distra punându-l pe Jane într-un mediu de lucru complet diferit. Nu numai că el îşi va regăsi scânteia, dar va avea o mulţime de oameni noi pe care să-i irite. Cred că mai avem un drum lung de parcurs. Dar ştiţi ceva? Ne-am simţit minunat. Am investit mult din mine însumi în acest serial şi am dezvoltat relaţii cu oameni pe care am ajuns să-i iubesc sincer. A fost într-adevăr fantastic, iar dacă totul s-ar termina mâine, aş pleca fericit. Aş pleca mândru.

Acest articol le este dedicat soţului meu Petre şi prietenei mele Mariana Tudoran, cu mulţumiri din partea mea pentru că primul mă temperează atunci când sar calul şi devin prea subiectivă şi pasională în aprecierile legate de Simon Baker, iar cea de-a doua îmi atrage atenţia cu blândeţe atunci când devin prea obiectivă şi distantă în aprecierile legate de Simon Baker.

Sursă text:  http://www.tvguide.com

Sursă imagini:  http://www.cbs.com